Ştiți cum încearcă unii părinți să își învețe copiii să înoate? Îi aruncă pur și simplu într-o apă adâncă, crezând că instinctul de supraviețuire îi va forța să înoate până la mal (chiar dacă nu neapărat corect și nu astfel înveți să înoți). Aşa a făcut şi tatăl meu cu mine şi cu Ion, când aveam eu 3 ani şi ceva (Ion 4+). Nu îmi amintesc momentul, dar mi-l mai povestesc ai mei din când în când. Nici nu ştiu ce am făcut când m-am trezit într-o apă de 2 metri. Mi-a spus tata că nu m-am speriat. Am iubit apa şi bălăceala de mică, poate de asta. Şi Roxalia o iubeşte, dar niciodată nu aş arunca-o într-o apă mare atât timp cât nu ştie să înoate. Mi-e teamă să nu o traumatizez şi apoi să fie mereu speriată de apă. Voiam să o duc luna trecută să ia lecții de înot, ca numai bine în concediul de la mare să fie stăpână pe ea în apă. Dar s-a pricopsit cu 2 răni mari pe picioare și până nu i-au căzut cojile nu am putut să o duc la bazin. Și uite aşa am ajuns la mare cu Roxalia neînvățată. :)))

Primele 6 zile au decurs bine, s-a bălăcit încontinuu în apa mării şi în piscina de la hotel. Am învățat-o să facă pluta și reușea să plutească aproximativ 10 secunde, a învățat singură să facă mini scufundări și să își țină respirația sub apă 8 secunde. În rest mai "înota" ea câte 1 metru în  metoda cățelului, în piscina de 60 de cm. Dădea de 3-4 ori din picioare și mâini, după care punea picioarele jos. Deci nu mare scofală.

I-am mai povestit despre pasiunea mea legată de apă, i-am zis de faptul că nu trebuie să se îngrijoreze daca îi intră apă în gură, în nas, urechi... şi că ea e făcută să circule prin noi. Dacă suntem destui de stăpâni pe sine putem deveni una cu apa. I-am zis de cât de interesantă e apa, că are 3 stări, că are memorie, etc. Nu a înțeles neapărat mare lucru din ce îi povesteam... abia înțeleg şi adulții. :))

În a şasea zi, la ora 13, după masa de prânz, Roxalia mă roagă să o las la piscină. Fuge repede, se dezbracă, rămâne în costumul de baie, își ia colacul și fuge la bălăcit. La câteva minute mă ridic de la masă și merg la ea (mesele de la restaurant sunt fix lângă piscină). O văd cum prinde viteza de la distanță și face o săritură cu colacul în apa de 1.80 m, direct în fața mea. Rămân uimită de curajul ei, scot GoPro-ul și îi fac 2-3 filmulețe (unul l-am pus aici, ca sa vedeti ce si cum). Ea sare de vreo 10 ori, totul era în regulă, niciun pericol. După care, trec podul de peste piscină şi merg în partea cealaltă a piscinii până la şezlong. Roxalia rămăsese acolo, pe cealaltă margine, țipă către mine și îmi spune să fiu atenta la ea cum mai sare încă o data în apă. Se aruncă cu viteză, ajunge în apă, și deodată colacul sare din jurul ei la un metru distanță de ea. Ce aveam în fața ochilor: copilul meu de 5 ani care nu știe să înoate, într-o apa adâncă de 1.80 m, și eu la 6 -7 metri depărtare de ea, îmbrăcată în fustă și tricou, cu o gentuță pusă după gât și cu GoPro-ul în mână.

Țin minte aşa: Am făcut 4 lucruri în același timp în prima secundă: Am aruncat GoPro-ul din mana + mi-am dat şlapii jos (ca să nu mă încurce în a prinde viteză), și în timp ce săream în piscină îmbrăcată, mi-am aruncat gentuța de după gât înspre spate. Dar pentru că eu eram deja la un metru și ceva în aer deasupra piscinii, geanta cu telefonul căzuse în apă. Tot timpul ăsta aveam ochii țintiți spre Roxalia, care intrase deja de 2 ori cu capul în apă.

Înot, înot (mai repede ca la Swimathon) și apoi mă opresc deodată. M-am oprit să mă minunez cum Roxalia a început să înoate singură 3 metri până la marginea piscinii. Iese din piscină cu zâmbetul pe buze, o înconjoară şi apoi vine la mine (ieșisem și eu între timp) super fericită: "Mami, mami... am înotat singură! Ai văzut? Mami, dar tu ai sărit  îmbrăcată pentru mine?!? Mai vreau o dată! Mai putem încerca?"
Și uite așa momentul acesta a devenit unul drăguț...

Iar telefonul meu nu s-a stricat. :)))
Şi nu, nu am mai vrut o dată.

După tot ce s-a intamplat, a fost mai ambițioasă ca niciodată să înoate cu capul sub apă.

Dovada: