Trigger warning: crize de epilepsie pe stradă

13.06.2023

Mă sună ieri Roxalia și îmi spune să o iau la 16:30 de la școală. Plec de acasă cu Caiu la 16:15, să ajung la ora stabilită de ea.

Cred că mai aveam 10 minute până la școală, când observ pe un trotuar micuț și liber, un bărbat căzut. Stătea cu fața spre gard, se ținea de tufele din gard în timp ce avea convulsii. În prima fracțiune de secundă am gândit “pare a fi criză de epilepsie, trebuie să opresc, e singur, fără ajutor”, al doilea gând mi s-a dus la Roxalia care mă aștepta. Am oprit pe dreapta la 3 mașini distanță de el.

Credeți-mă, a durat 5 secunde până am parcat, 5 secunde până l-am scos pe Caiu din scaun și încă vreo 3 secunde să ajung la el.
În astea 13 secunde, veniseră deja 3 persoane la el să-i acorde primul ajutor, iar un tânar deja vorbea cu un dispecer la 112. Observam cum fug și alți oameni înspre noi. Să ne fi strâns vreo 7-8, și nici unul nu am stat gură cască. Am reușit să intru în telefonul lui, să sun la ultimele persoane apelate pentru a afla numele acestui bărbat și pentru a mi se confirma dacă are epilepsie. Era important să știm dacă este asta sau altceva, pentru că la o criză epileptică, persoana în cauză nu este în pericol de a-și înghiți limba și este important să îi lăsăm corpul pe o parte. Corpul lui stătea deja pe o parte, în mod inconștient degetele lui erau încă prinse în tufele din gard.

Tânărului care sunase la 112 i s-a făcut rău când a observat că scotea sânge pe gură, în timpul convulsiilor (fiind și inconștient).
Cel mai puternic mi s-a părut un taximetrist care venise să îl ia chiar pe domnul cu pricina (să spunem X). El l-a șters pe domn de sânge pe față și l-a ridicat în fund după ce criza s-a oprit și a devenit conștient.
El mi-a spus să protejez copilul, să nu îl las să se uite. Atunci mi-am adus aminte că îl am pe Carol în brațe. Uitasem de el, uitasem motorul pornit, mașina descuiată…

Am refuzat să plec. Deși X era ușor pierdut, a reușit să ne zică prenumele lui (pe care îl aflasem când am vorbit cu cineva din agenda lui) și să ne confirme că suferă de epilepsie. L-am mângâiat pe braț, i-am spus că este în siguranță cu noi, că va apărea și ambulanța, și că va ajunge în 10 minute și Y (persoana apelată de către mine).

Le-am spus persoanelor de acolo că va trebui să plec după fiica mea, și dacă poate să rămână cineva cu el până sosește ambulanța. Mi-au confirmat 3 persoane.
Am plecat un metru, apoi m-am întors. Nu puteam pleca. Sosește între timp ambulanța, el refuză să urce. Am mai stat cu el și până la urmă a fost convins să urce în ambulanță.

A fost trist totul. Îmi tremura inima de emoție, mă gândeam tot drumul spre Roxalia la acest bărbat de aproximativ 45 de ani, cu doar 3 numere de telefon în “Apelări recente”. Totul durase 15 minute, iar în palme încă îl simțeam pe el, îi simțeam energia... nu știu cum să explic.
Totul a fost trist, da, însă cât de important este spiritul civic, să te bazezi că încă mai trăiești într-o lume în care omul de lângă tine îți dă o mână de ajutor.
Părinții cu FOMO