Aseară am simțit să mă uit în sfârșit la “The Red Tent” (ambele părți), deși mi-l descărcase Alin încă din pandemie, dar se afla pe laptopul lui și de câte ori îmi doream să mă uit, el era plecat de acasă cu tot cu laptop.

În a doua parte a filmului am plâns pe ici pe colo așa ușor, dar la minutul 50 la o anumită replică am simțit ceva atât de puternic în inimă încât am pus pauză și nu doar că am plâns, dar am început să bocesc, să mă sufoc. Alin care nu se uita cu mine la film nu înțelegea prin ce trec, eu eram frustrată că nici eu nu înțelegeam prea multe, de ce plâng atât de tare fără să simt că o fac pentru mine.

10 minute a durat toată treaba asta când cu ultima rațiune a mea a fost să caut dacă am Fennel în casă (fusese menționat uleiul acesta esențial în film). Nu l-am găsit și m-am dat de la Anahata până la Svadhishthana cu vreo 10 blenduri cu touch, în fâșii, sperând că mă vor liniști. :)) M-am liniștit în 30 de secunde și am continut să văd filmul până la final.

M-a năucit tare, am simțit că viața lui Dinah a fost cândva ceva din mine, deși destinul ei nu are nicio treabă cu ce am trăit eu în viața asta. Deci nu a existat neapărat o empatie imensă. Am mai plâns o dată atât de tare încât a trebuit să dau pauză, la “12 ani de sclavie”, dar atunci am empatizat intens, fiind mamă. Oricum, fără să simt că mă sufoc și fără să simt că mie mi se întâmplă acel lucru.

M-am liniștit într-un final și m-am culcat.

Azi dimineață la alergat, după vreo 3 km am început să îmi simt corpul într-un fel fără explicație. De fapt nu îl mai simțeam. Deloc. Ca și cum nu era prezent. Eram din ce în ce mai amețită. Și îmi aminteam încontinuu filmul.

Mi-am amintit apoi și că primul mesaj pe care l-am citit azi la trezire era de la Cami, cu recomandarea serialului “The gift”, unde este vorba de o pictoriță care descoperă secrete universale despre un sit arheologic din Anatolia și legătura sa cu trecutul ei.

Deci mi-a apărut sub ochi “descoperă legătura sa cu trecutul ei”.

Gândidu-mă încontinuu la “daruri” în timp ce alergam, îmi apare un fazan în față. Eu considerând mereu daruri de la natură când văd căprioare, fazani sau țestoase pe traseul nostru de alergare. Mă gândeam dacă acesta era un mesaj de legătură.

M-am oprit și am observat că eram deja împământată după cum mi se mișca corpul ca o mlădiță, astfel am pus repede câteva întrebări către subconștient în Testul kinestezic din Theta Healing, și da... toate răspunsurile au fost DA. Era fix cum am bănuit eu în fucking paranoia mea. :))

Continui să alerg fără niciun spor, ajung în zona de grătare, simt miros de friptură și mă întreb dacă mi-e poftă de carne și dacă cei din film mâncau carne. :))) Mi-am amintit că erau ciobani și aveau oi. Să vă zic că la maxim 10 secunde după acest gând mi-a apărut pe traseu o turmă de oi în față? :)) Sincronicități, sincronicități, multe sincronicități.

Multe răspunsuri la întrebările din mintea mea, așezate în față în lumea reală. Wtf?!? :))

Îi povestesc în mare lui Alin și a zis să fiu concentrată pe viața asta. Știu lucrul ăsta, știu că darul este de fapt prezentul. Dar asta nu înseamnă că tre’ să avem un văl pe ochi și să nu observăm cât de conectați suntem cu viețile anterioare, cu lecțiile învățate și neînvățate și mai ales cu strămoșii noștri. Lumea te va întreba cine ești, și dacă nu știi, îți va zice ea cine ești. Preferi asta? Că eu prefer să aflu singură cine sunt eu.

Aceste nebunii fiind spuse, voi ce trăiri ciudate ați avut privind doar un film?

Cred că acest episod a fost atât de „out of this world” încât îmi dă mult de gândit, spre deosebire de alții care nu au avut experiențe de tip spiritual, eu cred că există lucruri sau forțe mai presus de ceea ce vedem/simțim, deși, totul în jurul nostru ne îndeamnă să nu credem, însă noi, cei experimentați, suntem cu un pas mai aproape de „incredibil”.

Anyway, recomand filmul, mai ales femeilor! Dacă l-ați văzut, să îmi spuneți ce părere aveți.