Vara 2002. Dădusem Capacitatea și urma să fie prima vară din viața mea în care nu aveam să o petrec la bunici. Îmi făcusem o gașcă faină și abia așteptam să petrec toată vară cu ea prin oraș. Dar o ceartă cu tatăl meu a schimbat cursul vacanței. 

Astfel că în fiecare dimineață la 6:00 mă trezeam și mergeam cu el la muncă. 

Vila cu birouri unde mergeam atunci este Vila Antanta din prezent din cadrul complexului nostru, Podu’ cu lanțuri. 

Aveam zile intense când tatăl meu mă lua cu el la întâlniri de afaceri și învățam cuvinte de tipul “uzucapiune”, “fidejusor”, dar și zile plictisitoare la birou, când nu aveam de făcut ceva anume. 

Fără internet pe calculatoare, cu un Alcatel 311 personal, cu care puteam da limitat doar telefoane și mesaje, zilele treceau greu. 

Primul lucru pe care îl făceam când ajungeam la birou era să copiez din ziar cursul BNR la euro și dolar, le treceam într-o agendă (pe care și în ziua de azi o am). Îmi plăcea task-ul acesta, dar bucuria mea erau NIR-urile. :)) De fapt, nu ele în sine, ci faptul că îmi găseam un scop. Voiam să fac ceva, să fiu de ajutor. Voiam să simt că muncesc, să fiu forjată la maxim. :))

Fast forward, peste 15 ani, venise vara 2017. În aceeași curte inauguram afacerea noastră de familie: complexul hotelier Podu’ cu lanțuri. 

Dumnezeu chiar nu a uitat de forjare. Din ziua inaugurării, timp de 3 luni am trăit astea: făceam peste 30.000 de pași pe zi, mă trezeam la 6:00 dimineața să ajut cu facturile la recepție și îmi terminam ziua pe la 03:00 dimineața, după ce închideam casa de marcat și făceam raportul Z. Deși eram în total 40 și ceva de colegi, am făcut din toate meseriile: spălat vase, pregătire camere, luat comenzi mese, servit la mese, debarasat, room service, ajutat în bucătărie, networking cu clienții, pep talk cu colegii, marketing, evenimente, recepție (știam foarte bine Grand Chef și Grand Hotel, mă ocupam de mailuri, telefoane, booking, rezervări), tot felul de hârtii, comenzi furnizori, aprovizionare, hrănirea păstrăvilor, turnat bere în halbe etc. Singurele lucruri la care nu m-am băgat au fost plățile către furnizori și montatul keg-urilor de bere. Și nici de fabrica de bere nu m-am ocupat (fratele meu a vrut această sarcină).

Primele 2 zile nu am avut timp să mă așez jos și să mănânc ceva. În a treia zi m-am așezat cu tata la masă și am mâncat jumătate de omletă. 

Era incredibil de aglomerat, fiind plină vară. Știți cum sunt tavernele acelea grecești aglomerate și pline de zumzăială? Fix așa era și la noi de luni până duminică, cu câte 100 și ceva de oameni în același timp, mai ales după ora 16:00. Nu aveam timp să mă odihnesc. Erau atât de multe de făcut, încât încă de pe 3 august 2017, cu o zi înainte de inaugurare, am hotărât să dorm în hotel. Am rămas acolo până pe 19 noiembrie. Pe Roxalia (care avea atunci 6 ani și 9 luni), am adus-o cu mine la hotel. Noroc că era conștiincioasă și își făcea temele, nu trebuia să mai am grija asta. Din păcate nu mai aveam timp să mă conectez cu ea, eram ruptă de tot ce însemna viața personală/de familie. Cred că vorbeam cu Alin de 2 ori pe zi, dacă nu ar fi avut răbdare și nu ar fi înțeles, nu cred că am mai fi fost împreună acum. 

 Nu aveam timp să mă gândesc la mine, să fac introspecții, să îmi ascult nevoile, lipseam de la întâlnirile cu prietenii noștri, de la festivale, parcă devenisem un robot... Da’ măcar un robot ciudat, cu emoții. :)) Căci pasiunea nu pierise. Eram plină de satisfacție că oamenii se simțeau bine la noi și de asta voiam să mă implic total, să nu existe erori. Dar! Cu dorința de a controla tot, fiind atunci perfecționistă, am învățat de acolo un mare lucru: nu poți controla nimic, iar când lucrezi într-o echipă mare, nu toți își dau interesul, ceea ce inevitabil duce la erori. Când lucrezi pentru afacerea ta, pasiunea e mai mare decât a altora (chiar dacă salariul meu era mic, deci nu asta mă stimula, și oricum nu aveam timp să merg să cheltui ceva). :))

În domeniul HoReCa angajații vin și pleacă (este cel mai ridicat flux de personal dintre toate domeniile). Ca manager/proprietar trebuie să îți asumi responsabilitatea în fața clienților pentru greșelile colegilor tăi pe care poate îi cunoști abia de o zi. Trebuie să îți asumi că fiecare angajat poate strica reputația afacerii. Toate lucrurile acestea care se întâmplă peste tot și nu le poți controla te consumă atât de tare, încât poți ajunge în burnout. 

Plecarea de 10 zile în China la 2 luni după inaugurare m-a făcut să înțeleg că personalul și-a intrat în ritm, știind ce are de făcut și că afacerea nu se va duce pe apa sâmbetei dacă mai plec din când în când de acolo. Astfel că, după încă o lună, pe 19 noiembrie, m-am întors acasă și mi-am făcut program fix, de la 08:00 la 20:00. Adică tot mult.  :))

Pasiunea a rămas la fel, şi datorită ei, răspunsurile pe care le-am dat la interviul pentru trofeul “Excelență în afaceri sub 35” din cadrul Galei Tinerilor Antreprenori au fost atât de apreciate de către cei 10 jurați, încât am luat cea mai mare notă (singura peste 9). Fiind 10 laureați, credeți-mă, a fost o mare satisfacție și acest trofeu. ❤️

Când totul intrase într-o rutină pentru colegii mei și nu mai era atât de aglomerat încât să am discuții la telefon cu clienții de genul “Îmi pare rău, nu mai avem locuri pentru acest weekend, dacă doriți o masă seara, abia peste 2 săptămâni vom avea una disponibilă”, am început să mă întorc cu fața spre mine. Mi-am făcut din nou timp pentru relația cu fiica mea, cu Alin, pentru studiat, pentru scris și pentru a face tot ce îmi lipsise mie. 

Nu puteam înceta să nu psihanalizez situațiile din viața mea, iubirea pentru psihologie era din ce în ce mai mare, încât într-o zi am luat hotărârea să fac ce îmi doream de zece ani, astfel că pe 23 septembrie 2019 m-am înscris la Iași la Psihologie. A fost una dintre cele mai bune decizii pe care le-am luat în viața mea: să nu mă mai implic în mod direct și să fac ceea ce îmi place și se pliază cu cea mai mare pasiune a sufletului meu - psihologia.

Am conștientizat că forjarea nu e ok, dar nici să stai degeaba nu e ok. Echilibrul e fain. Să ai un scop, dar să nu uiți de tine. Să pui pasiune în ceea ce faci, dar nu la extrem, încât să ajungi în burnout. Pentru mine pică acum citatul lui Bukowski, “Find what you love, and let it kill you”.

Îmi place mai mult să fiu soloprenor. Îmi place cu ce mă ocup acum, îmi place că pot fi mai mult timp în energie feminină, îmi place că pot avea timp de conectare cu familia și cu prietenii, îmi place să port discuții drăgăstoase cu ai mei (când lucram cu tata, dacă viziunile noastre nu aveau numitori comuni, ne ciondăneam deseori). Tare îmbucurător este faptul că am putut face peste 10.000 de femei fericite cu ajutorul cărții Frișca, prin terapiile private, prin subliminale, podcasturi, content online făcut în urma introspecțiilor și a conștientizărilor ș.a. 

Sunt la un echilibru atât de plăcut și îmi doresc să las aici o îndrumare: alege să ai un scop în viață, dă energie acolo, dar lasă-ți multă energie și ție. Implementează autocontrolul și renunță la controlarea oamenilor și a evenimentelor. 

Stabilește care-ți sunt valorile, fă lucruri congruent cu ele, analizează-te, vezi care sunt punctele tale forte și scoate-le în evidență. Nu uita de hobby-urile tale, fă-ți timp pentru ele. Fă-ți timp pentru cei pe care îi iubești. Toate acestea te vor aduce mai aproape de împlinire. ❤️