Probabil eu vreo 4 ani, iar Ion 5 ani. Zi caldă de toamnă în satul Putini și o zi care nu promitea absolut nimic. Înainte de prânz trece tata pe acasă, cu energia aia de “am multă treabă, toată lumea tre’ să muncească, nu doar eu”, așa că ne poruncește să strângem merele de pe jos și să le punem într-un butoi mare.

Pleacă iar la treaba lui.

Nu știu care fu mărul discordiei, clar nu vreun măr de pe jos, ci mai degrabă vreun prieten care a venit la poarta noastră care nu exista (practic a venit la aerul care stătea pe locul în care ar fi mers pusă o poartă) și ne-a zis:

- Veniți cu noi să strângem chiștoace de țigară pentru Mihai ciobanu’?

Wow! Să nu mai strângem mere pentru tata și pentru liniștea din căminul nostru și să mergem să strângem chiștoace de țigară de pe jos pentru Mihai, ciobanul cu care nu aveam nicio treabă? Chiar dacă o anumită decizie s-ar lăsa cu repercusiuni? 

- Say no more! a zis Ion, dar în moldovenește. 

Și duși am fost într-o aventură de nedescris. Este de nedescris pentru că nu mai știu să o descriu. :)) Au trecut peste 30 de ani de atunci și am în minte doar frânturi din acea zi. Mai mult îi țin minte atitudinea de adolescent șmecher a lui Mihai, care stătea cu câte un chiștoc în gură, și se uita la noi, ăștia mici, care îi strângeam lui chiștoacele. Practic eram sclavii lui, teoretic nu ne făcea să simțim asta, eram o echipă, iar el era liderul. 

Tata nu a avut aceeași părere. Drept dovadă că în acea după amiază am avut parte amândoi de una dintre cele mai îngrozitoare pedepse. 

Azi îl sun pe Ion să-l întreb dacă Mihai era cioban. Am avut pur și simplu mai devreme un flashback cu profesia lui, până acum nu mă gândisem la asta :)))

- Ce faci, Ion?

- Uite sunt la o întâlnire. (Nu cu fimei, că e căsătorit)

- Nu te rețin mult. Mai ții minte ziua în care ne-am dus să culegem chiștoace în loc să strângem merele?

- Da.

- Cumva pentru un cioban o făceam?

- Păi da… nu mai ții minte că noi am fost atunci și la o stână? Și ne băgam prin niște locuri unde stăteau oile…

- Wow, nu țin minte deloc asta. Poți să îmi mai povestești?

- Roxana, nu cred că putem avea discuția asta acum… (și râde)

Îmi aduc aminte că e în cadrul unei întâlniri și aștept cuminte.

După 2 zile:

- Ion, poți să îmi spui acum ce îți amintești?

- Da. Tata pleca pe la 10 și ceva de acasă și…

- Cum? Pleca? Eu țin minte că venea de pe undeva.

- Nu, nu. Pleca și ne-a dat o misiune.

- Ei misiune… a fost mai mult o poruncă.

- În fine, noi am apucat să strângem câteva mere… știi că era mărul și butoiul aproape de unde ar fi trebuit să fie poarta.

- Da, fix acolo țin minte că era și că nu aveam poartă.

- Și au venit prietenii noștri să ne cheme la joacă. Ne-am dus cu ei și ne-am distrat super mult. Am fost la stână, într-adevăr i-am cules chiștoace ciobanului, dar am făcut mult mai multe în ziua aceea, ne-am întors după-amiază acasă, iar tata ne aștepta în poartă.

- Poarta care nu exista.

- Exact. Și atunci când ne-a pedepsit am plecat din curte și ne-am furișat prin niște tufișuri.

- Eu țin minte că ne-am ascuns în wc-ul din stânga curții, wc care era de fapt o parte dintr-o combină agricolă.

- Mi-ai mai zis asta în trecut, dar eu nu țin minte așa…

- Nici eu nu țin minte cum ții tu…

Concluzia, sigur trebuia să strângem mere, sigur am strâns chiștoace în loc, sigur ne-a pedepsit tata… și clar n-aveam poartă și gard la curte. The end! 

“Amintirile sunt maleabile si tind sa se schimbe usor de fiecare data cand le revizuim, la fel ca in povestile vorbite. O memorie este in esenta activarea retelelor neuronale din creier, care sunt modificate si modificate in mod constant. Prin urmare, la fiecare amintire, elemente noi pot fi usor integrate, in timp ce elementele existente pot fi modificate sau pierdute.” Loveday