Acum 3 zile mă îndreptam cu Alin spre Lepșa, unde ne așteptau părinții mei și din partea lui, părinții, unchii și sora cu iubitul ei. 

Și cum serpentinele de la Tulnci sunt dornice de a auzi povești, îi povesteam lui Alin cum de fiecare dată când mergeam la bunicii mei paterni, în copilărie, ni se impregnau toate hainele cu iz de bălegar și vacă. Cât stăteam acolo, în vacanță, nu ne dădeam seama, dar când ajungeam acasă, la Bacău, pfffoai, ni se făcea greață când deschideam bagajul.

Și îi explicam lui Alin că era normal să ne miroasă așa hainele, dacă în atmosfera de acolo existau tot felul de mirosuri de la bălegar, de la chișălău, de la…

 - Stai, ce? Chișălau? și râde tare.

- Da, așa se numește pișatul vacilor care iese/se strânge în grajd.

- Chișălau zici? Tu ești sigură? 

- Da, îmi amintesc perfect că așa spuneau toți.

- Mi-e greu să cred că există cuvântul ăsta în dex. 

- Și eu sunt curioasă, îl caut acum.

Intru pe dexonline și îmi apare cuvânt inexistent. Alin se amuză și mai tare. Caut pur și simplu pe google, nu apare deloc cu sensul pe care îl voiam. 

- Înseamnă că e doar un regionalism din acea zonă, dar 100% așa era cuvântul, nu îmi amintesc greșit, adaug eu, la fel de amuzată.

Mai râde de mine câteva minute (dar cu drag, că-i fac viața plină de râs), apoi trec la alte povești. 

La masa de ieri de la prânz, după ce mă asigur că a mâncat toată lumea, deschid subiectul, întrebându-i pe tatăl meu, pe tatăl lui și pe unchiul lui:

- Bun, deci ați avut cu toții vaci când erați la părinți, cum se numea pișatul care ieșea din grajdul vacii?

Toți trei (aproape) în cor:

- CHIȘĂLĂU!

I rest my case. Alin o tăcut mâlc.