Nu am mai căzut de pe bicicletă din vara ‘99. Atunci am avut o scuză, abia ce învățam să merg pe ea. Ieri nu am avut nicio scuză, a fost greșeala mea în totalitate. Doar știam că dacă vreau să mă ridic pe bordură, tăind-o și nu urcând pe ea perpendicular, roata poate aluneca. 

Bordură lucioasă, de maxim 7 cm, mi-am zis: “E un fleac!”

Două secunde după, eram pe jos, oprită cu prima coasta de sus într-un parapet de ciment, corpul mi s-a făcut semilună (pe lateral), julită sub un genunchi și pe antebraț, degetul mare de la picior cu durere (nu știu să îmi pun diagnostic, s-a sucit un pic, cred). Alin, care era în paralel, a venit să mă ridice rapid, iar eu am început să îmi rotesc corpul să mă asigur că nu am nimic la coloană. La vreo 3 minute m-am albit la față, m-am înmuiat toată de la spaimă, și asta pentru că zilele trecute am cam avut treabă cu spitalul și secția de ortopedie, vizitând pe cineva drag mie și am mai văzut în plus vreo 20 de mâini și picioare rupte… 

Norocul din poveste: Drumul era o faleză, lângă apă, unde nu circulau mașini, ci doar oameni care se plimbau. Mergeam cu maxim 5km/oră. Nu am dat cu capul de nimic și nu mi-am rupt nimic, am putut continua.

Și cu toate acestea mă simțeam aseară de parcă am fost bătută cu parul, dar i-am zis lui Alin că nu renunț la alergarea pe care ne-o plănuisem pentru această dimineață. Nu doar că am alergat la 13 ore după căzătură 5 km fără oprire (doar fără oprire alerg în ultimul timp), dar am avut și cel mai bun ritm din toate alergările de săptămâna aceasta. 

Știam că trupul meu duce, iar dacă m-aș fi mințit că nu duce, aș fi rămas în rolul de victimă. Am conștientizat ambiția mea. Ceea ce gândesc acum și cum procedez îmi dau un mega boost de satisfacție… și cred că treaba asta duce și la o vindecare rapidă (mindsetul e important aici). Determinarea mea este mai puternică decât orice obstacol, iar căzătura și durerile fac parte din drumul meu, dar clar nu mă definesc. La finalul anului, când voi privi înapoi la acești 300 de km alergați și 983 de km pedalați în cele 4 luni, voi ști că fiecare moment dificil a fost un pas necesar spre reușita mea.