Acum vreo 2-3 ani când eram la țară la o reuniune de familie, îi spun lu’ bunicu’, știind că o să îl iau prin surprindere, un super sincer “Te iubesc!”.
Răspunsul lui a fost “Bun!” (zdravăn spus) 😅😅😅 Doamne, tare mi-ar plăcea să citiți cu tonalitatea lui. Am râs cu Alin mult timp și-i imitam acest răspuns la tot felul de inside jokes, și ne este amândurora super drag de el. Știm cât de mult ne iubește, ne arată prin multe limbaje ale iubirii, mai puțin prin limbajul “declarații”, deoarece la el în familie, pe vremuri, nici vorbă de “Te iubesc!”-uri, și așa a și crescut.

La ceva timp, când vorbeam cu el la telefon, închei cu “Te iubesc!”. Mare mi-a fost mirarea că a urcat o treaptă și mi-a spus “Și eu! Și eu vă iubesc!” Atenție! Vă! Îi era mai ușor să fie pentru noi toți… la general. :))

Astăzi, de Paște, iar reuniune de familie la țară (noi facem vreo 3-4 pe an, și ne unim toți). Veselie, hărmălaie, mâncare, bunica și bunicu’ super fericiți că iar și-au strâns toți copiii, nepoții și strănepoții la un loc. Nu a lipsit nimeni.

Ies afară pe terasă și îl văd pe bunicu’. Al meu e, mi-am zis:
- Bunicu’, te iubesc!
- Da!
(măcar am parte de dialog activ 😅)
- Bunicule, da’ tu de ce nu îmi zici că mă iubești? îl întreb eu, alintându-mă un pic;
- Mă duc după rachiu în beci.

Deci n-ai cuuum. :)))) Mi-e super drag și îl iubesc enorm de mult și o să îl tachinez toată viața și ador răspunsurile lui, pentru că știu ce se ascunde sub ele. Dragul de el, cum se ducea după rachiu, deși nimeni dintre noi nu bea rachiu, nici măcar el. Dar bunicu’ e businessman, o să povestesc despre asta într-o altă parte. ❤️