L-am lăsat pe Carol la grădiniță la 8:00, și pentru că pilatesul era la 09:30, am parcat mașina în centru și m-am hotărât să îmi rezolv treburile, mergând pe jos. 

Aproape de Curtea de Apel, vine din față un bătrânel, și în dreptul meu îmi spune “Sărut mâna, domnișoară, ai să-mi dai un ban?”

Din reflex nu am oprit, pentru că nu sunt de acord cu cerșetoria, dar după 2 metri începeam să regret. Mi-am întors capul după el, deja era la distanță. Îi observ bocceaua și încep gândurile: “Oare să fug înapoi să îi dau bani? Ce rău îmi pare că nu am oprit. Seamănă cu bunicii noștri de la țară. Mi-a vorbit frumos, vocea era blândă, nu era în stare de ebrietate, chiar merita să îi donez niște bani. Înțeleg să nu dăm bani tinerilor cerșetori, dar la aproape 90 de ani, dacă ai probleme de sănătate și nici ajutoare de la urmași, chiar îți este greu să supraviețuiești.”

Toate gândurile acestea mă învinovățeau că nu am oprit, și ca să le opresc trebuia să îmi dau “ceva”. Și mi-am dat: “Doamne, dacă la întoarcere mi-l scoți din nou în cale, înseamnă că e menit să primească ajutorul meu!”

M-am simțit atât de liniștită, încât gândurile de vinovăție s-au oprit instant. 

La vreo 15 minute dupa ce am rezolvat cu ce aveam de cumpărat de la brutărie (printre care și acea pâine cu cărbune pe care am pus-o la story :))), mă întorc pe același traseu.

În schimb, am uitat total de bătrânel. Am intrat în Parcul Catedralei și aveam de ales din mai multe alei, fără să țin morțiș, am ales una la întâmplare. Și cum mergeam liniștită, aud deodată un glas, venind dinspre o bancă: “Domnișoară, îmi dai 50 de bani?”

M-am întors brusc la el, mi-am scos în două secunde portofelul, și cu inima largă am scos un tenculeț de bancnote de un leu (păstrez mereu pentru piață câte 20-30 lei așa mărunți).

Când a văzut tenculețul (neștiind ce a produs el în sufletul meu cu 15 minute înainte) mi-a ursit mai multe decât a putut-o face zâna cea bună la naștere. 🤭 

 Morala povestirii, că nu e donația în sine, ci: Dacă ești indecis în a acționa într-o situație anume, cere-i Lui Dumnezeu să îți aducă mai multă claritate… da’ fix ca la proști: “Doamne, ajută-mă să iau o decizie acum și să fie spre Binele meu cel mai Înalt!”