Chiar vreau să las în istoricul de pe profil emoțiile din zilele
acestea în care am intrat în linie dreaptă, astfel că suntem foarte
atenți cu această perioadă de preconcepție.
Ușor,
ușor vreau să mi se schimbe algoritmul din explore și să-mi apară în
loc de snowboarding (+ skincare + dezvoltare personală & co) tot ce
ține de preconcepție conștientă. Așa că am căutat iar zeci de coach pe
partea asta, am dat follow din nou la doulele mele preferate din afară,
am recitit toate Q&A-urile pe care le-am postat când eram
însărcinată cu Carol și mi-am amintit cu drag de toată experiența de la
Constanța, inclusiv nașterea. ❤️
Mi-am amintit
cu amuzament de ultima mea dorință înainte să merg să nasc. Asta cu
muuulte ore înainte, când contracțiile lipseau, dar când apa curgea deja
în valuri mici. :)))
Mi se făcuse poftă de cabanoșii picanți
de la patiseria Panda, cea de pe colț. Doar că voiam să-i mănânc de
data asta cu muștar. Am mers împreună cu Alin până la ea. Mă opream când
se mai scurgea câte un firicel de apă. Chiar nu înțeleg cum de nu se
vedea. :))
Fericită că am găsit cabanoși picanți calzi și că
nu am stat prea mult la coadă, ne-am îndreptat spre supermarketul din
apropiere. Hotărăsc să nu mai intru, căci la fiecare pas, îmi mai curgea
din lichidul amniotic, și nu știam dacă urma să las vreo dâră prin
magazin. Îl aștept cumințică pe Alin, pe trotuar, cu picioarele
încolăcite. Iese cu muștaru’. Mâncăm fix acolo. Tare fericită mai eram.
Ca un copil mic. Entuziasmul mare nu era doar de la cabanoși ci și
pentru că îmi imaginam că nașterea se apropie. Aveam fix 40 de zile.
După
ce am terminat, ne-am dus spre mașină. Dar staț’! Hop, o rochie superbă
într-o vitrină. O rochie de vară, în două culori. Mă cucerise.
- Alin, încă o oprire, te rog.
Intrăm.
Așa cum curgea ușor apa pe picioare, așa curgea și cardul pe POS,
cumpărăm rochia și ieșim. Fericită că am rochie nouă, îmi imaginam deja
că voi naște în seara aceea, și că urma imediat să o port la botezul lui
Carol.
Rochia am purtat-o, într-adevăr, în ziua botezului. Dar știți ce zi era atunci? Miercuri.
Când am născut eu?
Îhm. Vineri.