Steluță căzătoare


Și dacă tot am vorbit vineri la story pe Instagram despre străbunica mea, “mama Stela”, ieri am avut reuniune de familie la țară, unde ne-am adunat și mai mulți membri, căăăci Victor este cel mai mic verișor prim al meu (are 3 luni jumătate), și este fiul unchiului meu - cel care se ciondănea mai mereu cu străbunica mea. :)))

Și pentru că am lucrat cu mine profund în ultima lună, l-am ținut mult timp pe Victor în brațe, și pot spune că aș putea fi pregătită să devin mamă de băieți (fetele mele știu ce blocaje aveam aici). :)) Mai ales că acum știu, datorită Mihaelei, că îmi apar pe toți stâlpii în astrologia chinezească numai cromozomi XY, și floarea iubirii în decembrie... gata, asta-i! Rămâne să mă gândesc la un nume de băiat și să mă hotărăsc în următoarele 6 luni dacă mai vreau al doilea copil. 😂 Numele de fată e pregătit încă de la începutul relației noastre.

Până atunci, mă bucur de alți bebeluși, la sfârșitul lunii vor naște 3 femei importante din viața mea: soția fratelui meu, verișoara mea bună și prietena mea. ♥️♥️♥️ O să vină pofta? N-o să vină? Vom vedea! :)))

P.S. Care erau șansele ca după ce am vorbit la story despre “mama Stela”, să ies cu bicicleta, să merg random pe o străduță, să mă întâlnesc cu nașul meu și să aibă un pui de Akita American de 5 luni, pe nume Stela?

Btw, la această reuniune, vorbind mult despre Steluța, mi-am dat seama că am uitat să vă spun că îmi amintesc foarte multe din ultimele 2 zile din viața ei: 4-5 februarie 1993. Deci amintirile mele cu ea nu erau numai alea în care io eram un drac împielițat. :))

P.P.S. Dacă nu vă plictisesc prea mult, chiar aș putea să vă mai vorbesc la stories despre amintirile mele. Prima parte o găsiți în reperul “Povești” (pe Instagram).

P.P.P.S. Și chiar dacă o să vă plictisesc, io tot voi vorbi. Nu de alta, dar sigur mama Stela vrea să vă vorbesc despre ea, altfel nu aș mai visa-o atât de des în ultima perioadă.

P.P.P.P.S Mi-am amintit cum eram mică și oamenii mă opreau pe drum să îmi spună cât de bine semăn cu Steluța și că am ochii ei.

Va urma!

Queen of the Mountains