Astăzi am început cursurile de NLP și sunt super entuziasmată că vor urma 9 luni de zile provocatoare care mă vor face să îmi accesez și mai mult resursele mentale și fizice (și nu numai asta).

După cele 8 ore de stat la curs am simțit nevoia să ies la alergat, să mă antrenez un pic pentru Semimaratonul de sâmbăta viitoare, mai ales că îmi făcuse poftă Alin cu mesajul lui în care fusese la o tură de 12 km alergați în pădure la Trebeș. A acceptat să mai alerge încă 5 km și cu mine.

Recunoscătoare, m-am gândit să îl duc pe un traseu nou, pe care îl descoperisem cu bicicleta, unde mi-au plăcut foarte mult și peisajele.
După garduri sărite, zgârieturi de la bălăriile înalte cu țepi și câini de stână care voiau să facă “haț! haț” cu noi, îmi arată Garminul că primii 3 km i-am făcut cu ritmul de aproximativ 6 și un pic (6:02, 6:09 și 5:50). Kilometrul 4 am simțit că l-am dus bine... și când colo îl termin cu 6:12.

Oarecum dezamăgită îi spun lui Alin: “Păi nu mai am nicio șansă să termin toată tura de 5 km sub pace-ul de 6:00/km așa cum îmi doream. Eh, asta e, nu-mi mai pasă.”

Am observat ce am gândit/spus, apoi m-am dus automat la următoarele: “Cum să gândesc asta? Cum să îmi pun singură limite? Dacă spun că nu o să pot, înseamnă că nu voi putea. Dar dacă aș spune că pot, cu siguranță reușesc. Ține de mindset, doar știu asta! Și chiar azi am învățat despre dialogul intern care dă ordin inconștientului.” Într-o clipă totul s-a schimbat! Am prins forțe noi și mi-am dovedit că voi termina toată tura așa cum țintesc mereu înainte de fiecare alergare, sub 6:00/km.