18 oct 2022

V-am rămas datoare cu o poveste. Și astăzi când Alin face 35 de ani și Carol face 7 luni, e cel mai bun moment să vă povestesc despre Alin în rolul de tată. 

Știam că Alin va fi un tată atât de implicat/atent încă de când a cunoscut-o pe Roxalia la aproape 3 ani. 

Avea “daddy material”, chit că nu era deloc fan copii și încă din 2014 i-am spus că eu-s pro făcut copii cu el. :)) Doar că Alin e genul de bărbat responsabil care nu ar face copii în vâltoarea euforiei, ci vrea ca totul să fie pus la punct (de exemplu, dacă el ar muri, copiii să o  ducă bine financiar până devin majori). 

Ne-am mutat la casă la final de an în 2020, iar faptul că a văzut realizată fizic camera lui “bebe 2” (așa cum era denumită în proiect), în ianuarie 2021 s-a simțit pregătit să aducem un suflețel pentru a sta în camera din Vest (btw, care erau șansele ca în astrologia chinezească să apară că e benefic pentru Caiu să aibă camera în Vest?). 

Tot ce am trăit la Constanța în cele două săptămâni de dinainte de venirea lui pe lume

 l-au deconectat pe Alin de afaceri și l-au pregătit foarte mult pentru sosirea lui Carol. Foarte mult l-a pregătit și cursul de puericultură cu Ditta Depner care a durat 2 weekend-uri. L-a făcut să fie atât de conștient de toată treaba asta cu sarcina și nașterea (plus al patrulea trimestru) încât dacă aveam să nasc prin vreun șanț ceva, știa care era rolul lui. 

Când am intrat în travaliul cel dureros în care nu puteam să mă deplasez și până am ajuns cu bebe înapoi în rezervă, nu a plecat la mai mult de un metru de mine. Mi-a făcut vânt 4 ore cu evantaiul, m-a încurajat când a văzut că nu mai pot și m-a ținut de mână în tot timpul expulziei. Când moașa l-a scos pe Carol din apă și mi l-a așezat direct pe piept, extra vânăt tot de la dubla circulară de cordon, reacția lui Alin a fost: “Ce faci, frumosul nostru? Ia uite ce frumos e! Bravo, puiule! Bravo, Roxana! Doamne, ce frumos este!” 

Cred că dacă nu i se auzea vocea pe filmulețul pe care tot el l-a făcut cu mâna pe care o avea liberă, nu aș fi ținut minte reacția lui. 

Din acel moment, inima lui Alin s-a mărit de fericire, de o iubire pe care i-o tot explicam că ar exista, și pe care nu avea cum să o înțeleagă/simtă atât timp cât el nu a “pornit” de la zero cu un bebeluș. Și mi-a arătat că o înțelege prin faptul că m-a “ajutat” cu creșterea și satisfacerea nevoilor lui Caiu, dar și observând dragostea pe care i-o arată zilnic. Cuvântul “a ajuta” nu își are locul aici, de fapt. Când îl mai folosesc din greșeală, Alin mă corectează și îmi amintește că fiul nostru nu e doar responsabilitatea mea, ci este a amândurora. Tocmai de aceea, în afară de alăptat, Alin se ocupă cot la cot cu mine de creșterea lui Carol. De la schimbat orice tip de scutec, îmbrăcat, spălat, masat, jucat, iubit, plimbat, mers împreună la controalele periodice până la… orice vă imaginați că ar mai putea fi. 

Când un alt tătic i-a zis lui Alin “Cum e cu nou născut? Oricum nu prea ai ce face tu ca tată în primele luni…”, mi-a spus apoi mie “Îți dai seama, Roxana?! Cum să creadă asta, când sunt atâtea de făcut?“

În primele 3 luni de la naștere gătea seară de seară și îmi sugera să nu uit de timpul pentru mine. “Dacă vrei să începi masajul, vin eu de la birou să stau cu el.” - și ca să înțelegeți contextul, lui Alin chiar îi place jobul său. 

Dar cel mai mult sunt recunoscătoare când Caiu se trezește undeva între 5:30 și 07:00, iar Alin iese cu el din dormitor și revine pe la 08:00, ca eu să am cel mai odihnitor și dulce somn dimineața, fix când am cea mai mare nevoie, după o noapte în care mă trezesc de câteva ori să îl alăptez. 

Pentru asta, pentru toate cele de mai sus și plus multe altele aș mai face 1000 de copii cu Alin. Și îi mulțumesc că e genul de tată lângă care o mămică ar avea șanse incredibil de mici să intre în depresie post-natală. ❤