Rezerva Naturală Cavagrande del Cassibile

03.08.2023

Ca să ajungi la Rezerva Naturală Cavagrande del Cassibile trebuie să faci hiking 30-40 de minute. Deși ne-am propus să plecăm de dimineață de la cazare, am ajuns aici pe la ora 11:30. Cea mai nepotrivită oră pentru un hiking pe căldură.

Au fost aproximativ 40 de minute crunte, visam să ajung cât mai repede la fiecare copăcel micuț care făcea un pic de umbră. Cred că se simțeau peste 40 de grade, și faptul că pe drum făceai efort, era și mai sufocant. Pur și simplu mi s-a părut că a fost mai chinuitor decât un traseu de 7 ore pe care l-am făcut pe Ceahlău. :))

Carol a dormit în marsupiu la Alin tot drumul, și la coborâre, și la urcare. Să-i dea Dumnezeu sănătate ăluia care s-a gândit să inventeze o umbrelă cu SPF 50.

Când am ajuns la piscinile naturale mi-am dat seama că efortul nu a fost chiar în van. Este mirfic acolo. ❤️ Păcat că nu aveam la noi cele necesare pentru o baie. Mi-era o super poftă să mă arunc în apă.

Recomand să mergeți de dimineață de la 7:00, să aveți la voi prosop (chiar rogojină, ca să puteți sta mai confortabil pe pietre), costum de baie, SPF 50, ciupici (veți avea nevoie la sărituri), Gopro (nu e musai, desigur), apă multă (2-3 bidoane de om), gustări (să vă țină până la plecare). Obligatoriu adidași pentru porțiunea de hiking.

Noi am stat maxim 15 minute și am urcat înapoi spre parcare la 12:30. Am sfârâit pe traseu la întoarcere. Dacă puneai un ou pe mine, ți-l prăjeam. :)))

Ca o concluzie, se merită să ajungi la Cavagrande del Cassibile, dar doar cu plecarea de dimineață și mai ales dacă vrei să te bucuri de piscinele naturale (să intri în ele).

Carte de copii loading