"Bună, Roxalee! Iar vin la tine cu întrebări ciudate, dar chiar simt că mi se lărgește orizontul când stau de vorbă cu tine.

Locuiesc într-un bloc nou dar cu pereți subțiri și aud des multe conversații ale vecinilor mei. Din ce am auzit vorbind, am dedus că el este pasiv-agresiv cu ea și că ar avea tendințe de narcisism. Abuzul emoțional și rareori verbal e chiar în floare, de o face să plângă când e singură. E genul de bărbat dominant și autoritar care pare că face ce vrea din mintea ei. Îi mai aud răzând, dar asta când el este fericit și când i s-a întâmplat lui ceva bun, despre sentimentele și ce i se întâmplă ei, nu am auzit să vorbească.

Ea stă mult cu copilul și aud interacțiunea dintre ele două, iar el total absent. Mai puțin când e văzut de lume, atunci el se implică.

Când mă întâlnesc cu ei pe casa scării, par cuplul de vis: zâmbesc amândoi, arată bine amândoi, sunt tineri, se îmbracă frumos, el ține copilul în brațe, pare că are cei 7 ani de acasă. Pare acel psihopat șarmant.

Întrebările mele sunt următoarele: De ce o femeie acceptă o viață de coșmar între 4 pereți? De ce să rămână cu un bărbat abuzator a cărui viață e tot ce contează? De ce lasă să piară din tinerețe și frumusețe, stând alături de un călău? El are bani, are câteva afaceri (ale lui, ea stă acasă, nu știu dacă lucrează de acasă), are aspect fizic plăcut, dar chiar și așa, spui că ea e Cenușăreasa care locuiește cu mama vitregă. Cu atâta informație și drum liber către terapii, de ce unii aleg să își rateze viața?"

Răspunsul meu:

Încerc să îți ofer o perspectivă psihologică, bazată pe ce ai observat tu de la distanță, dar ia în considerare că nu știi toate dedesubturile. Tu te întrebi de ce această femeie acceptă o viață de coșmar dar să știi că noi două o considerăm a fi de coșmar și poate doar încă o parte dintre noi poate vedea această dinamică a fi o problemă, în schimb, vecina ta poate să o perceapă diferit sau să fie prinsă într-un tipar psihologic care o împiedică să plece.

Hai să îți înșir câteva ipoteze pentru care această femeie acceptă să rămână în această relație: 

1. Dacă relația a fost cândva altfel, poate e prinsă de amintirile legate de momentele bune de la începutul relației (sau înainte de a veni copilul pe lume). Ar putea spera, într-un colț al sufletului, că lucrurile se pot schimba sau că poate repara ceva în relație (oamenii încă au impresia că pot schimba alți oameni🙈). În general, femeile care trăiesc în relații abuzive emoțional sunt adesea prinse într-un ciclu de abuz, în care perioadele de tensiune și agresiune sunt urmate de momente de liniște sau chiar afecțiune, de aceea, acest contrast dintre bine și rău poate crea confuzie și o formă de dependență emoțională.
   
   
2. Ar mai putea accepta această căsnicie din cauza unor factori materiali sau pentru a menține aparențele în fața familiei sau societății (de aici și zâmbetul pe casa scării). Poate să simtă că divorțul ar destabiliza viața ei sau că ar pierde ceva ce a construit împreună cu soțul ei (chiar dacă nu sunt afacerile ei, dar ea l-a susținut energetic și în multe alte moduri, ca el să ajungă sus). Dacă el este o figură masculină stabilă financiar sau cu o influență puternică în relație, ar putea avea un control semnificativ asupra aspectelor financiare sau materiale ale vieții lor, iar ea s-ar putea simți vulnerabilă din punct de vedere economic sau temătoare în fața unui viitor incert. De asemenea, el poate proiecta o imagine de „bărbat responsabil” în exterior, ceea ce o face pe ea să se simtă prinsă între ce se întâmplă în privat și cum este el perceput în societate. Plus, imaginea „cuplului perfect” afișată în public este o strategie comună în relațiile dezechilibrate, menținând iluzia că totul este în regulă.
   
   
3. Din cauza lipsei de încredere de sine sau din cauza sentimentului de eșec, nu pleacă. Ea ar putea simți că un divorț ar fi perceput ca un „eșec personal” de către ea însăși sau de către ceilalți (existența unui părinte narcisist, prieteni care o duc bine din perspectiva ei etc). Îi este teamă de judecata altora și din cauza asta să aibă o lipsă de curaj pentru a lua inițiativa de a ieși din căsnicia toxică. Dacă această femeie are o stimă de sine scăzută, este posibil să creadă că nu poate supraviețui singură sau că nu merită o relație mai bună (acest lucru poate i s-a băgat în cap chiar de către el, dacă face și gaslighting cu ea - am scris în trecut multe despre gaslighting, să citești). Un abuzator emoțional își subminează adesea partenera prin manipulare și critici subtile, ceea ce poate duce la un sentiment mare de neputință.
   
   
4. Foarte important este și trecutul ei și în ce mediu a fost crescută. Dacă în copilărie a fost martoră la o relație similară între părinții ei (unul dintre părinți să fi fost narcisic, de exemplu), este posibil să fi interiorizat ideea că acesta este cursul „normal” al unei relații. Copiii care cresc în medii disfuncționale pot dezvolta un atașament nesigur, care mai târziu îi face să caute inconștient relații similare, chiar dacă le provoacă suferință. Pentru ei haosul e ceva normal, iar o relație armonioasă ar putea fi ceva nefiresc, ar putea plictisi, ar putea crede că partenerul ar ascunde ceva (se comportă prea frumos etc). Chiar este greu pentru o persoană care nu a experimentat o relație sănătoasă în familie să recunoască limitele sănătoase într-o relație de adult. Dacă în copilărie nu i-au fost validate emoțiile sau a fost învățată că trebuie să se supună pentru a primi afecțiune, ea poate fi mai predispusă să accepte comportamente toxice în relațiile sale adulte. Sau dacă a avut un părinte distant emoțional sau narcisic, poate fi obișnuită să-și reprime propriile nevoi pentru a menține armonia. 
   
   
5. Dacă există un copil la mijloc, situația devine și mai complicată. Multe femei rămân în relații toxice din convingerea că „un copil are nevoie de ambii părinți” sau din frica de a nu putea asigura singură stabilitatea financiară și emoțională a copilului. De obicei, bărbații dominanți folosesc acest aspect pentru a-și menține controlul, făcând femeia să creadă că nu se poate descurca singură sau că îi va lua copilul dacă va pleca (chit că acum, din spusele tale, nu se implică atât de mult în creșterea lui). 

Ideea este că în spatele deciziei ei de a rămâne într-o căsnicie cu un abuzator, pot sta ani de manipulare emoțională, traume din copilărie, lipsa încrederii în sine și bariere sociale sau financiare.