Am dat zoom pe șalul meu dintr-o poză pe care am făcut-o când eram la Povestea Calendarului și am văzut cum stă agățată o ață de mine și forma ei m-a dus cu gândul la limbrici și la cele 3 frici pe care le aveam în copilărie. Dacă era un lucru mai înspăimântător decât a lua păduchi când eram mică și stăteam în vacanță la țară, era frica de a nu face pecingine, de a nu cădea în vreo mlaștină și de a nu avea limbrici. :)) 

Erau atât de multe zvonuri printre copii despre pecingine, încât doar la auzul cuvântului te speriai așa cum se speriau caprele când auzeau de Chupacabra în Dexter’s Laboratory. :)) (pentru o reamintire, vezi ultimul filmuleț din carusel)

Experiențele prietenelor mele cu limbricii ăi mari m-au îngrozit. Iar filmele pe care le vedeam cu frate-miu, în care oamenii mureau în mlaștini mă făceau să calc foarte conștient când mergeam prin pădurea satului, sau pe la marginea ei. 

Mult mai târziu am aflat că în România nu poți găsi oriunde mlaștini, cele mai multe fiind în Deltă și în niciun caz pe unde copilăream. Treaba asta m-a liniștit teribil. De pecingine și limbrici mai poți scăpa, da’ de niște mlaștini imense care te “mănâncă”, ba! :))