18.07.20123
Am un prunc mic, care nu mai e chiar atât de mic, a împlinit azi 1 an și 4 luni, și o adolescentă care e plecată în tabără și care în sfârșit mă sună cu video din proprie inițiativă! Asta după vreo 10 tabere la activ în care s-a obișnuit să trăiască prezentul unde se află și să se bazeze pe faptul că nu are părinți anxioși sau control freak (cu olecuț de FOMO, pe de altă parte) care vor cu disperare să primească zilnic câte un semn/raport. :))
O las să se distreze și să fie cu mintea doar acolo. Pentru mine e suficient să știu că e fericită și în siguranță.

Ce credeți voi? Că nu am fost curioasă când avea 5 ani și a fost în prima ei tabără în care nu cunoștea pe nimeni? Însă am lucrat cu mine și e cel mai bun lucru pe care îl putem face când suntem părinți, să mai temperăm din această curiozitate… ne vor mulțumi copiii noștri când vor ajunge adolescenți și mai apoi adulți. Sunt de apreciat toți părinții care nu se bagă în viața copiilor deveniți mari. 🙈 Căci mai întâi te bagi din plăcere și dorință de control, dar mai apoi se poate termina urâțel. Pfoooai, ce mult se poate vorbi pe subiectul acesta. :))

P.S. Videocall-ul a fost executat doar să îl vadă pe Caiu și să îl pună să îi dea pupici. Ceea ce s-a și întâmplat în premieră, a pupat ecranul de trei ori. :)) Nu, nu i-a fost fost dor de noi, ceilalți.
P.P.S. Mai preconizez și că acesta a fost, de fapt, primul și ultimul apel.