Marți, de Sfinții Grigore, Vasile și Ioan, a făcut tatăl meu o petrecere un pic mai altfel față de anii trecuți. Pentru el este o zi importantă deoarece mama lui este născută pe 30 ianuarie, tatăl lui este Grigore, tatăl mamei mele este Vasile, iar el și fratele meu se numesc Ion. Bun. Cu ocazia acestei cvadruple sărbători (ar fi fost cvintuplu dacă mai trăia bunicul patern), tata i-a chemat pe toți: toate rudele mamei, toate rudele lui, și alți prieteni. Și mulți tare ne-am mai strâns. A fost atât de plăcut să îmi văd toate rudele laolaltă, fără să fiu nevoită să port rochie de mireasă. Haha! 😅 

Adică fără să fiu nevoită să mă stresez că tre’ să iasă totul bine, și astfel că am putut sta chill și să o admir pe bunica paternă care a împlinit marți 87 de ani, pe bunicul matern, care a împlinit luna trecută 85 de ani, și pe bunica maternă care va schimba prefixul în vară și va împlini 80 de ani. 

Nu îmi vine să cred că bunica va deveni octogenară, nu-și arată vârsta, e genul de femeie care nu stă locului, este subțirică și încă în super putere. Atât de tare, încât vine și ea acasă la mine să mai dea o mână de ajutor cât vom fi noi plecați în Peru. :))

Zilele trecute i-am zis mamei că mi-am amintit de o compunere despre bunica, pe care am scris-o în școala primară. 

Începea așa: “Bunica mea are 55 de ani, are ochii albaștri și părul castaniu…” Și asta e tot ce îmi amintesc, de fapt. :))) 

- Tu-ți dai seama, mama? 55 de ani!

- Pfff, mai puțin decât am eu acum.

Iar mama avea pe vremea compunerii mai puțin decât am eu acum. :))

Trece timpul, dar în mintea mea bunica are tot 55 de ani. Mereu va avea. Oricând. ❤️