Până la urmă, după cei 5 km de ieri alergați care mi-au adus un trofeu și 2 cupe, am făcut cu bicicleta 21,3 km. Mă gândeam că o să mă plimb 10 km prin Parcul Gherăiești ca să îmi pot lua cel de al doilea trofeu, și că voi pleca apoi acasă. Dar nici nu fac 2,5 km că mă sună Alin.

“Stimată doamnă, îmi permiteți să vă ofer o înghețată în Parcul Cancicov?”

Bine, nu a spus chiar așa, dar cu siguranță s-a încadrat doar în 4 cuvinte pentru CĂ s-a grăbit CĂ știa CĂ nu pot să conduc cu o mână în aer prea mult timp.

Ideea am prins-o, voia să ne plimbăm mai mult prin oraș cu bicicletele, și cred că are boala aia pe care o au unii bărbați care vor să-și îngrașe iubitele, altfel nu înțeleg de unde e dorința asta a lui continuă să îmi ofere mereu înghețată când ajungem cu bicicletele în Parcul Libertății (ce frumos mai suna în trecut).

Făcut juma de oraș, îmi distrug buclele alea frumoase făcute după alergat pe care vi le-am filmat și vouă la story, iar la întoarcere o luăm pe dig. Nici nu intrăm bine pe dig, zbang o musculiță în ochiul stâng. Nu mă opresc, o las să se dizolve. Macabru, da... dar oricum murise la mine în ochi din start.

Mai pedalez, zbang, și a doua musculiță tot în ochiul stâng. Mă plâng lui Alin că viața mea nu mai poate continua în halul ăsta cu două muște-n ochi. El mă împuternicește cu o glumă de genul “ai două ca să facă nuntă bla bla bla...”. Da’ io știam că n-au cum să facă nuntă moarte, da’ nu i-am mai zis lui Alin.

Peste 2 km aveam deja 15 muște moarte, toate în ochiul stâng. Mă juuur! :))) Mici-mici, da’ multe. La un moment dat, așa șpanchie cum îl țineam, a început să îmi curgă ochiul.

Alin se uită ciudat la mine și cred că ar fi bănuit că o fi fost rimelul, da’ sigur nu știa că e waterproof, și că dâra de lacrimă cu negru, era de fapt înmormântarea muștelor, care ieșeau din ochi una câte una.

Amin!