Cei care nu au ajuns la pagina 98 din cartea Frișca nu știu că am început să scriu mici thrillere încă de pe la 10 ani (din iulie ‘98).

Noroc de fratele meu. El începuse să scrie un thriller, și pentru că el era mai mare și eu un copycat mai mic, m-am luat după el. Prima poveste fiind “aproape” copiată. Următoarele fiind create 100% de mine. Important a fost startul și-i sunt recunoscătoare pentru asta.

Personajul principal negativ al meu era asemănător cu al lui. Am avut grijă să îi schimb numele pe jumătate, să schimb locul acțiunii, acțiunea în sine și restul personajelor. :)) Nu mai știu dacă la desenul portret creat pentru poveste se asemăna cu cel al fratelui… parcă da. 🤔 Mică paranteză: noi făceam des și benzi desenate și fără să îi spun asta Roxaliei, acum câțiva ani începuse și ea să creeze benzi desenate. ❤️

Revenind. Am păstrat același fir al narațiunii cu al lui, în care personajul negativ voia să ne facă rău, pentru că stăteam în calea lui în a face și mai mult rău, iar eu (acompaniată de frate-miu și văr-miu) am reușit să îl învingem și să-l dăm pe mâna poliției. Un fel de “binili învingi”.

Ei bine, și unde vreau să ajung… aveam aici un personaj episodic care era și real: AGLAIA. 70% din personajele poveștii erau reale, mai puțin personajul negativ plus încă vreo 2, care erau fictive. Iar eu, of course, personajul narator. :))
Aglaia era bătrână când aveam 10 ani, a murit de mult timp, în schimb casele ei au rămas cât de cât în picioare. Neavând gard la casă și nelocuind nimeni, ieri mi-am permis să intru și să fac aceste poze, să dăinuie în amintirea mea. ❤️

Spuneți și voi că nu arată fix de o poveste. De povestea mea: “Nenea Pește” :))