Mesaj de mulțumire
Astăzi m-am trezit plină de recunoștință, astfel că urmează un mesaj de mulțumire. ❤️

Nu prea am mai postat despre Frișca, e deja “mare”, își face singură intrarea peste tot, fiind rezultatul unui proces de acumulare progresivă (sau cum îmi place mie să zic, a avut parte de efectul bulgărelui de zăpadă). Fiecare cititor a contat în traseul ei spre statutul de bestseller, prin recomandări/postări, și le mulțumesc pentru asta. 🙏🏻

Sunt atât de recunoscătoare pentru toate persoanele care vin către mine (pe stradă, la anumite evenimente, la ghișee prin oraș etc), deși nu le cunosc, și încep să povestească despre impactul pe care l-a avut cartea asupra lor, vă dați seama cum mă simt? 🥺 Acum câțiva ani, Alin nu credea când îi povesteam că mă opresc oamenii pe stradă să îmi vorbească despre carte sau despre postările mele din social media, până când, fiind cu el în mai multe orașe la mare distanță de casă, se întâmpla des să fiu oprită și felicitată, sau rugată să fac poze, iar Alin mă privea de fiecare dată uimit, zâmbind, parcă nevenindu-i să creadă cât de departe a ajuns totul, după lansarea unei singure cărți, scrise la foc automat în 40 de zile.

Au trecut 5 ani. De atunci Alin s-a obișnuit, Roxalia la fel… îmi mai spun la ceva timp “Apropo, m-am întâlnit cu X (X fiind mereu o persoană pe care eu nu o știu) și a început să vorbească cu atâta drag despre cartea ta.” Și de fiecare dată când aud asta, îmi umple sufletul de recunoștință, nu o iau ca și cum mi se cuvine, ci ca pe un dar, astfel că vă mulțumesc din toată inima încă o dată! 🙏🏻

P.S. Cartea “Frișca” se găsește de cumpărat în Cărturești, pe Amazon, în anumite magazine/cafenele din Bacău, dar și direct de la mine dacă o doriți cu mesaj și semnătură. 🤗


Aleargă România - finisher again