Eu sunt competitivă doar în cadrul unui joc. Acolo îmi doresc să câștig. Iar dacă nu o fac, nu mă oftic, am învățat să gestionez pierderea. În rest, în viață, mai degrabă mă las inspirată de succesul cuiva decât să mi se activeze nu știu ce “turbare” și să vreau să depășesc acea persoană. :)))

Mă uit mereu să mă autodepășesc, asta e foarte important pentru mine, și am mai tot vorbit în trecut despre subiectul acesta. ☺️

Recent am ajuns la un articol cu care rezonez și o să las mai jos 3 paragrafe (de pe blogul jurnalnocturn):

“Continui să cred că caracterul competitiv se naște dintr-o acută lipsă de iubire reală din sufletul individului; că spiritul competitiv este o componentă a unui ego dezechilibrat, al unei societăți bolnave, ce ar trebui, mai degrabă înlocuită cu cooperarea în care e recunoscută unicitatea fiecăruia.
Dincolo de condiționările unei societăți consumiste și superficiale, spiritul competitiv este inutil, nu trebuie ,,să fii mai bun decât cineva” sau să ,,ai mai mult decât celălalt”, adevărata valoare e în interiorul tău și nu are nevoie de a fi demonstrată prin luptă, aceasta din urmă duce la tensiuni interioare (frustrări, mânie, invidie, ură), ce nu sunt deloc constructive.
E bine să fii ,,mai mult”, dar nu în sensul perceput de societate. De aceea, observă, caută, doar în felul acesta crești, înțelegi, devii, te echilibrezi și intri pe o pantă de maturizare personală.”