Dialog recent între mine și Alin. Îl întreb:

- Oare ai putea să mergi tu, te rog, cu placa mea de snowboard la curățare și edging?

Se uită la mine mirat. Stă vreo 2 secunde, neștiind cum să reacționeze. Ba chiar pare a fi stupefiat. Parcă, parcă ar fi auzit ceva ce contrazice toate legile nescrise ale relației noastre.

Cu un ton serios îmi zice:

- Când vreodată în lumea asta te-aș fi lăsat pe tine să faci asta? 

Și am rămas și eu acolo, în mijlocul living-ului, la fel de surprinsă. Nu de el, de mine. De faptul că am uitat cum este Alin. De ce am simțit oare să îl întreb? Când vreodată m-a lăsat să mă ocup de lucrurile tehnice? Anumite task-uri în relație sunt deja “stabilite”, dar nefiind scrise/numite. Unele lucruri pur și simplu s-au așezat natural în relația noastră. Și e reconfortant să știi că, fără să spui ceva, cineva e acolo să-ți ia de pe umeri anumite griji, să te lase să te concentrezi pe altceva, pe ceva ce faci tu cel mai bine.

 

Dar am avut o clipă de rătăcire. Uitarea asta, de parcă nu știam cu cine am de-a face, m-a îndemnat să fac o introspecție. Nu era doar despre placa de snowboard sau despre treburile tehnice. Era despre felul în care Alin își asumă rolul de protector de 12 ani încoace, zi de zi, fără oboseală.

Și deodată îmi readuc mintea în prezent, mă uit la el și mă topesc, 🫠, mă topesc gândindu-mă la marea dragoste care se ascunde sub acest limbaj al lui de iubire. ❤️

Un reminder pentru noi toate: să fim recunoscătoare și să apreciem dragostea partenerilor noștri, pe care o putem descoperi în toate cele cinci limbaje ale iubirii, chiar și atunci când se manifestă subtil, în gesturile de zi cu zi. 🥰