Chestii drăguțe/făcute de Roxalia în decursul acestei luni. Unele discuții le-am luat din "Note" de pe telefon, altele mi le-am amintit. Cum spuneam și pe Insta, această acțiune de a nota mai multe lucruri ce au legătură cu ce face/spune Roxalia, este o acțiune atât de simplă, dar foarte prețioasă și cu un impact mare pentru adolescenta Roxalia din viitor.

Pentru că luna martie nu s-a sfârșit, este posibil să mai fac un update la începutul lunii aprilie.

Și avem:

• 6 martie: "E primăvară și ninge... cine a mai auzit așa ceva?!?"   [de parcă a trăit o viață întreagă și știe ea care-i treaba cu primăvara și ninsoarea]

• Începând cu 9 martie, folosește zilnic de minim 10 ori, expresia "Oo, daa!", cu un ton feminin de prințesă (și nu prințesă de aia de pe Dorobanți). Tare-s curioasă de la cine a prins ticul ăsta verbal.

• 14 martie, ora 21:17. După 3 minute de zgomot, mi-am dat seama că era în bucătărie și spăla vasele, cocoțată pe un scaun. Înainte mă mai întreba daca îi dau voie, acum mi-a trântit o întrebare de la distanță: "Mami, e bine dacă mai pun detergent de ăsta pe burete?"

• 17 martie, în mașină. Întoarce gâtul, se uită la lunetă și mă întreabă ce este acel triunghi roșu, referindu-se la stickerul cu "baby on board".

Eu: Este un abțibild care anunță ceilalți șoferi că există un bebe în mașină.

Roxalia: Dar eu nu mai sunt bebe.

Eu: Știu, dar semnul e necesar și acum. De exemplu, prin acel semn anunțăm ceilalți șoferi sa fie mai precauți, să meargă cu viteză mai mică pe lângă mașina noastră, să le dăm un semnal de genul "sunt copii în mașină, hai să fim mai responsabili când conducem".

Roxalia: Mami, dar poți să le spui să meargă un pic mai tare pe lângă noi, căci eu sunt mare acum.

• 18 martie, la spectacolul Gașca Zurli: Mirela îi întreabă  pe copiii din sală ce vor să ajungă când vor crește mari. Prompt, Roxalia răspunde că vrea doctoriță (e o dorință de a ei de mai multe luni). După care s-a corectat imediat: "Ba nu, vreau bucătareasă".

Rămân uimită cum de și-a schimbat dorința deodată. Cred totuși că și-a schimbat gândirea pentru că săptămâna aceasta au la grădiniță "Săptămâna legumelor de primăvară", și a trebuit să facă o salată din ceapă verde, ridichi și salată verde, iar dna educatoare a lăudat-o zilele trecute și i-a spus în fața mea că e o bucătăreasa bună. :))

• 19 martie, seara:

Își amintește că atunci când era micuță se uita la Masha și Medved  pe laptopul meu, și mă roagă să o las să vadă câteva episoade împreună cu mine pe laptop. Eu având treabă, încerc să o conving să își deschidă tableta, să se uite acolo. Nu am reușit, așa că ne-am pus amândoua pe canapea și începem cu un episod din 2015, pe care nu îl văzusem eu. Dupa ce s-a terminat, am dat să înceapă unul nou tot din 2015, pe care nu îl văzusem.

Roxalia: Dar nu vreau să îl văd acum pe ăsta.

Eu: Ah, ce păcat, eu nu îl văzusem și...

Roxalia blândă: Atunci hai să ne uitam dacă nu l-ai văzut. Hai, hai.. dă-i play!

Evident, că fiecare scenă mi-o povestea de dinainte, ca să se laude că ține minte perfect tot... așa cum fac unii adulți când vor să strice un film. :))

Bun, de ce am povestit "secvența" asta de aseară: pentru că ador când iese la iveală latura mărinimoasă din Roxalia, care nu e egoistă, și a acceptat să se uite la un episod deși inițial nu îl voia, doar să îmi facă mie pe plac și pentru că îmi explica anumite lucruri de parcă ea era mama și eu copilul. Devenise protectoare, m-a luat în brațe (ea pe mine) și imi explica asemenea unui copil, pe "înțeles" fiecare scenă în parte. Of, scumpă-mi mai este.

• 20 martie, în parcarea de la Stadion, de lângă Mc Donalds, vedem că se oprește la distanță de 10 metri o mașină de Poliție cu girofarurile pornite. În timp ce mă uit super atentă să văd dacă polițistul se duce la cerșetorii de la benzinăria părăsită, sparg liniștea din mașină și îi zic Roxaliei: "Uite Poliția!"
  Roxalia: "Cred că vrea şi ea nişte cartofi şi un sendviş."
  M-a bufnit râsul instant când am văzut că era şi foarte serioasă şi cu ochii pe polițist. După ce m-a văzut râzând, a început să râdă şi ea continuând să îmi mai smulgă un râs: "... şi o jucărie."

Și pe final vă pun aici un filmuleț cu ea, de 12 secunde, crănțănind suplimentele de dimineață, timp în care doarme în funduleț. Diminețile cu Roxalia în ipostaza asta se repetă în permanență.

Roxalia - 4 ani și 4 luni

~.~

P.S. Astăzi, 20 martie, de Ziua Internațională a Fericirii, la ora 12:45, după o ploaie mărunțică, am reușit să văd și eu eclipsa. La P.S.-ul ăsta mai fac un update prin 2026. :))

Update: 30 martie - împlinesc 9.999 de zile de când m-am născut, așadar în această seară Roxalia îmi aduce 2 lumânări (una cu inimioară ciclam și alta roz pal, de sfeșnic), să le aprindem și să ne punem dorințe. Fiecare cu lumânarea aprinsă în mână, încep eu prima cu dorința:

- Îmi doresc ca Roxalia să fie ascultătoare.

- Iar eu îmi doresc ca atunci când stric ceva, mami să ma ierte.

:))

Notițe pentru ultima săptămână din Martie:

De câteva zile Roxalia a învățat să se ducă singură până acasă la fratele meu. La început mergeam cu ea până la ușa scării, să văd cum traversează micuțul drum din cartier (noi stăm într-un cartier rezidențial, cu pază și barieră la intrare... deci nu e flux mare de mașini și nici oameni străini nu sunt). Așadar, de la ieșirea din scara mea până la intrarea în scara lui, face în jur de 5-7 secunde. După câteva zile s-a învățat să meargă singură, se uită în stânga și dreapta să vadă dacă sunt mașini, și traversează străduța... timp în care eu mă uit la ea pe geam.

Aseară vine de la Ion și intră fericită în casă, bucuroasă că nu mai depinde în totalitate de vreun adult. Eu vorbeam cu nana ei la telefon. Se alătură discuției, îi zice nanei o poezie, un "Te iubesc!", un "La mulți ani!", după care îmi zice: "Eu ies un pic și vin repede înapoi." Pentru că vorbeam la telefon, nu m-am mai uitat după ea. Clar m-am gândit că se duce din nou la Ion, așa cum făcuse și cu o seară în urmă, mereu își "amintește" că și-a uitat nu știu ce planșe la el.

Revine în 2 minute, și îmi zice ceva de rămân înmărmurită:

- Am fost până la magazin.

- ?!?

- Serios vorbesc. M-am dus până acolo, m-am uitat și m-am întors.

După 20 de minute bune de explicat la ce riscuri s-a expus, am fost de acord să îmi arate cum a mers ea la magazin și cât de atentă a traversat străduța din cartier, uitându-mă la geam pentru a o urmări. Merge ea vreo 100 de m, ajunge la ușa magazinului, după care fuga înspre mine.

Reușesc să o bag în casă pe geam :)) (stăm la parter), și o pun să îmi promită că nu mai pleacă niciodată undeva fără să îmi ceară voie.

Astăzi, înainte să meargă la Ion, mă roagă să o las să se ducă la magazin. Nu am acceptat, dar i-am oferit "șansa" să duca ceva la gunoi (e la vreo 30 de metri de casă). I-am înmanat o cutie, am privit-o pe geam cum traversează străduța, și se întoarce la mine la balcon fericită. Îi mai dau și o pungă de gunoi, dar vine din spate domnul de la pază și îi ia el punga din mână.

O bag în casă pe balcon.

Pot nota că Roxalia la 4 ani și aproximativ 5 luni, a dus pentru prima oară gunoiul. :))))

~...~

Tot pe 30 martie, seara, îi citesc cartea "Poveste de trezit copiii: Cum venim pe lume", de Jeanina Vlad. A digerat ea tot ce i-am citit, și îmi tot punea întrebări când își mai amintea câte ceva.

În pat, la culcare, mă întreabă cum am născut-o pe ea. Dacă natural sau prin cezariană. N-a folosit cuvântul "cezariană", a zis dacă a ieșit "prin" burtă. Și nici cuvântul "natural" nu l-a folosit. :D

I-am povestit în mare care a fost experiența mea.  Printre care i-am povestit și despre faptul că placenta a îmbătrânit înainte de vreme. Mai zic una, alta... stă ea un timp fără să scoată o vorbă, se gândește și îmi spune:

- Cine e bătrână la tine în burtă?

- Nu înțeleg la ce te referi. (uitasem că i-am zis de placentă)

- Ai zis că aveai ceva în burtă care...

- Aaa, placenta. Ea a îmbătrânit, după 37 de săptămâni începuse să piardă foarte repede din funcții. Placenta e copăcelul ăla din carte, dacă mai ții minte cum era desenată. Printre multe altele, cu ajutorul ei te-am hrănit.

- Cred că a mea o să fie tânără. Pacenta. A mea cred că o să reziste mai mult decât a ta.

După care îmi ia degetul mic în mâinile ei și după ce se joacă puțin timp cu el îmi spune: "Nu aș vrea să mă despart niciodățică de degetul ăsta mic. Este atât de mic și drăgălaș."