13.10.2022
Discuție recentă cu mama:

- Mama, știu că ți-am tot repetat de-a lungul ultimelor luni, însă e incredibil cum atrage Carol privirile tuturor cu veselia lui. Zilnic, de câte ori mergem într-un loc nou, oamenii rămân fascinați de cât de ușor le zâmbește la primul contact vizual, deși nu-i cunoaște. Și toți se miră și îmi spun că rar au întâlnit un bebeluș care să fie fericit pur și simplu, fără să lucrezi pentru fericirea lui.
- Fix așa erai și tu, ți-am mai zis! La fel, toți se mirau că ești incredibil de veselă și le zâmbești tuturor…

• Pauză de 5 secunde, timp în care mă gândeam dacă asta ar însemna că o să fie vesel toată viața. •

Concluzionând cu voce tare către mama:
- Și totuși uite și tu ce japiță ordinară am ajuns.

😅😅😅

Mai în glumă, mai în serios, adevărul este că eu am avut un start bun de veselie în viață, și puteam continua așa cât mai mult timp, deoarece copilăria mi-a fost fericită în sânul familiei… dar știți care au fost persoanele care mi-au tăiat aripile veseliei?
Unii profesori.
Și am povestit despre asta și în cartea Frișca.

Despre cum oamenii ar trebui să facă terapie pentru că profesorii lor nu au făcut terapie. Și ei aveau nevoie de terapie din cauză că părinții/profesorii/oamenii societății nu au făcut, la rândul lor, terapie. Și ne ducem așa tocmai în spate, în zeci de generații, totul desfășurându-se ca un bulgăre de zăpadă.

Eu zic să mergi la terapie și să scapi turma. Plus… să nu faci pe altcineva să meargă la terapie din cauza ta. Lasă-l să meargă din alte cauze. ;)