Ieri am fost invitată la un dineul “Împreună pentru o societate sănătoasă” la Centrul Oxigen Bacău, un centru de tratate a dependențelor. Dependențe de alcool, droguri, jocuri de noroc, calculator, etc. În total sunt doar 4 astfel de centre în România.

Cu 15 ore înainte de eveniment, am trecut  prin niște urcușuri și coborâșuri care tot durau, încât credeam că nu voi mai ajunge. Dar pe la ora 16:00 s-a făcut deodată liniște, mi-am pus totul în ordine, iar la 17:30 eram deja la centru, cu jumătate de oră înainte.

Și sunt atât de recunoscătoare că am ajuns și am învățat atât de multe lucruri noi. De aceea vreau să împărtășesc cu voi doar câteva dintre ele, asta ca să nu povestesc tot și să vă răpesc prea mult din timp. Important e să ajungă la voi doar esența.

Pe mine m-a ferit până acum Dumnezeu și nu am în familie niciun dependent, dar dacă las lucrurile acestea scrise aici pot ajuta în mod indirect una sau mai multe persoane.

Ne-am așezat toți invitații pe scaune și au urmat apoi 2 ore de liniște. Liniște din partea noastră. Am ascultat cu lacrimi în ochi povești ale unor alcoolici/dependenți de droguri abstinenți și povești ale unor codepedenți.

Codependența ar fi viața alături de un dependent.

Mulți nu știu că și codependenții ar trebui tratați, de aceea Oxigen a creat grupuri de suport și pentru codependenți. Nici eu nu știam, am aflat ieri. Degeaba se tratează partenerul alcoolic, dacă partenerul codependent nu se tratează.

Când venea în fața noastră câte o persoană și începea cu “Bună seara! Sunt X și sunt alcoolic. Alcoolic în abstinență de 10 luni.”, ți se formau goose bumps automat.

Alcoolicii se împart în 2 feluri: alcoolici activi sau alcoolici abstinenți. Nu mai este cale de întoarcere, nu poți să mai ajungi vreodată să te numești băutor normal. Asta am învățat-o tot aseară. Așa cum arată și schema de mai jos, când ajungi în chenarul cu dependența, săgeata ar mai fi doar către abstinență, nu și înapoi. Sau cum mi-a spus aseară psihologul Ramona Baghiu, ea ar mai face o săgeată în plus care să ducă la “Cimitir”.

Un alt lucru pe care îl apreciez la echipa Oxigen este faptul că au programe de prevenție și merg în școli cu prezentări pe înțelesul copiilor. Mă bucur să aud că o fac, căci nu a fost atât de plăcut să aflu că sunt copii de clasa a Va care se droghează. Drogurile și alcoolul vor exista tot timpul, nu le putem stopa, dar ne putem educa copiii.

A venit în fața noastră și un dependent de droguri, care ne-a povestit că a încercat să se vindece pe la mai multe clinici din țară și din alte țări, nu a reușit deloc. La Oxigen este deja în abstinență de 2 luni. Și apoi am aflat ce stăpânește bine Oxigenul și alte clinici poate nu: partea spirituală. Se lucrează atât de mult spiritual și pe iubirea de sine, încât, într-un final ajung și rezultatele. Bineînțeles, programul de tratament acoperă și partea biologică, psihologică și socială.

Tratamentul se recomandă a fi ținut minim 30 de zile, timp în care vei locui în centru. Ai cazare, ai 3 mese pe zi (doamna Mary face un cozonac excepțional, l-am gustat aseară), și o dată pe săptămână poți beneficia de criosaună, masaj, saună, aerocrioterapie, criofan, drenaj limfatic, etc.

Am primit toți invitații ședințe gratuite la cele enumerate mai sus și după ce am citit pliantul despre criosaună, abia aștept să merg iar acolo. Este singura din Bacău.

[gallery ids="6263,6264" type="rectangular"]

Revenind, încă un lucru de apreciat este că în echipa Oxigen sunt prezenți psihologi alcoolici abstinenți, care pot înțelege foarte bine beneficiarii programului. Pot vorbi de la egal la egal, fără ca beneficiarul să spună “tu nu înțelegi cum mă simt după ce beau alcool”.

Mai jos voi lăsa o istorioară a unei alcoolice abstinente, păstrându-i anonimatul. Am vorbit mai pe îndelete aseară la sfârșitul dineului, mi-a povestit că a fost în moarte clinică, ce anume a văzut când a trecut dincolo și cum și-a dat o a doua șansă.

”A fi alcoolic este un lux”  (povestire de “Soul”)

“Da...Chiar așa! A fi alcoolic este un lux, este ca o afacere în care crești și crești până la moarte. Asta în cazul în care nu dai ”faliment”, desigur!

Mi-amintesc zilele în care am pus bazele ”afacerii” mele. Primul meu acționar a fost Grants. Asa îl chema pe nemernic. Am mers cu el braț la braț prin toate necazurile de atunci, prin toate nevoile dar și prin bucurii. Mi-a rămas cumva alături până la final, eu însă, nu prea i-am fost loială. Mi-a plăcut al naibii de mult să mă extind, să explorez tot soiul de alte oportunități, senzații, ”parteneri” și ”partenere”. Foarte interesantă ascensiunea mea, un succes inimaginabil, o poftă teribilă și în continuă creștere. Ce să spun? Mi-a plăcut rolul de ”conducător” și mă simțeam de neoprit! Aveam impresia că postura de ”cap al afacerii” mă propulsează spre paradis. Îmi făcusem un piedestal pe care m-am urcat în mai puțin de trei ani!

Alcoolismul se instalase cu un succes de proporții. Inutil să vă spun că, nu aș fi îndrăznit nicio secundă să mă gândesc la o eventuală retragere. Eram acolo și eram extrem de importantă în noua mea viață de alcoolică. Nimeni și nimic de pe acest pământ nu ar fi reușit să mă facă să renunț sau să mă retrag din minunata mea ”afacere”.

Am continuat să fiu la cârma afacerii. Așa credeam eu... Pierdusem cu brio controlul. Îl preluaseră și-l schimbau între ei pe rând, când Grants, când Jack, când Teacher’s sau Ballantine’s și nu le mai știu nici eu numele. Asta a fost timp de alți trei ani si ce să vedeți? Am rămas însărcinată cu cel de-al doilea fiu. Bucurie de nedescris... fericită până-n pânzele albe. În mod paradoxal undeva în mintea mea era deja instalată ideea că asta e șansa mea de a ieși din afacere, că era timpul să mă retrag. Începusem deci să înțeleg că era o problemă, mă durea, mă rodea.... Și totuși eram într-o incongruență totală. Eram înscărcinată, eram alcoolică, eram neputiincioasă, doream ceva dar nu știam cui, cât și cum să cer. Însă aici era o problemă majoră.

Eu să cer?

Păi de ce?

Nu eram eu șeful?

Nu eu conduceam? Și m-am oprit în a căuta o ieșire din afacere, crezând că pot să ies singură. Eram însărcinată, deci puteam. Eram puternică acum. Aveam o armă. Culmea! Arma mea, era copilul meu. Ce naivă și cât de bolnavă puteam fi. Eram o nebună cu capul pe umeri. (Spun așa, deoarece nebunii sunt de obicei cu capul în nori.)

Am continuat afacerea dar am schimbat partenerii. De data aceasta am colaborat pe rând cu Alexandrion, Tuborg și Stella. Uneori si Bucegi căci pe vremea aceea, aveau nu stiu ce promoții. Culmea e că am dus-o perfect pe toată perioada sarcinii. Nu mi-a fost rău deși așa ar fi trebuit. Am reușit să ascund cu succes faptul că eu continuam să mă ”afaceresc”. Condițiile îmi permiteau să fac acest lucru așa că nici nu a fost foarte greu.

Aici aș avea de completat mult, dar voi știți ce și cum simt vis-a-vis de acea perioadă. A fost greșit, a fost o nemernicie ceea ce am făcut. Însă, mi-era așa de greu să mă opresc, eram slabă, eram singură și nu puteam, nu puteam, nu puteam...

Am născut! Cezariană, mici complicații dar comune și la femei care nu au afaceri. Să vă spun? Tare simțeam că mi se cuvinea o vizită a Stellei pe la mine. Acum, trebuia să fac lapte pentru bebe, nu? Doamne... ce bolnavă eram!

Au mai trecut de atunci încă cinci ani. Timp în care, afacerea mea a fost preluată de orice și oricine. ”Atâta timp cât era ceva la bord”, totul era în regulă. Obosisem însă. Obosisem teribil de tare și în nopțile din ultimul an de dinaintea morții mele, discuțiile cu mine erau sincere și-mi spuneam că de fapt, eu nu fusesem niciodată în control. Recunoșteam asta, în sfârșit! Precum câinele otrăvit care zace pe coclauri, numai acasă nu... așa ajunsesem și eu. Îmi doream să dispar să nu mă mai vadă nimeni și să nu mai văd pe nimeni cum suferă. Suferința familiei mele mă durea mai tare decât trupul, mintea sau sufletul. Consider că un alcoolic este afectat în cel mai teribil mod cu putiință, atunci când, în puținele sale clipe de luciditate, vede DUREREA de pe chipul celor ce îi iubește.

În 2013 am murit. Pe 3 mai 2013 am murit și tot în aceeasi zi am înviat. Așa îmi place să spun.

Afacerea s-a prăbușit cu Gilmans la cârmă. El a fost cel care a încheiat cariera mea de aproape 13 ani în care am fost administrator, actriță, miss, cântăreață, mahalagioaică, victimă, hoață, mincinoasă, mamă... iar în final... muribundă!

Acum sunt în faliment! Sper cu ajutorul lui Dumnezeu și al vostru să rămân falită până când apusul va veni peste mine.

Vă mulțumesc pentru lecturare. Astăzi am simțit nevoia să fac o altfel de mărtusire. În plus, eu chiar consider că a fost un lux cu adevărat, să fiu alcoolică activă!”