Da, apreciez enorm exprimările lui emoționale și cuvintele tandre. Și da, apreciez momentele de conectare autentică, de comunicare și că nu este acel tip de bărbat, rigid, care nu arată suficient de mult aprecierea și iubirea și tot ce simte în legătură cu orice. Apreciez mult toate astea și sunt recunoscătoare că am norocul acesta, mai ales când citesc pe ici și colo că femeile sunt marcate de lipsa de exprimare emoțională din partea partenerilor rezervați și distanți în comunicarea afectivă.

DAR știți ce am apreciat eu cel mai mult, și mai mult, în concediul din Dublin? :D Că deși nu mai putea de spate în cei câte 30.000 pași zilnic, când de cele mai multe ori Carol voia în marsupiul lateral, Alin nu mi-a zis deloc “mai ține-l și tu!”.

Din contră, de câte ori mă ofeream, deși se vedea vizibil că nu era cel mai confortabil să îl cari atâta timp (plus somnuri de prânz luate în marsupiu), îmi spunea mereu că este în regulă și că-l mai poate duce.

În schimb, am reușit să îl mai iau eu cu pretextul că vreau poze cu Caiu. Dar mergeam apoi maximum 5 minute. :))

În afară de faptul că îmi ținea de cald și mi-era drag să îl simt lângă mine, mă dureau umerii și tot spatele. Chiar nu înțeleg cum a putut să îl care atât de mult timp.

Ajunsese la concluzia că eu sunt mică și că el e puternic.

Așa o fi.

Și-mi convine asta. ❤️