19 nov 2022
Ieri a făcut Caiu 8 luni și am plecat din oraș. În mintea mea era că dacă “fug” la distanță, și voi fi într-un loc minunat cu prieteni dragi, îmi fuge și mintea de la doliu.

Toată săptămâna am încercat să îmi ocup timpul cu cele 200 și ceva de cărți comandate (btw, nu am ajuns la zi cu trimisul lor, se pare că mai durează câteva zile), însă, undeva în fundul minții mi se derula tot ce s-a întâmplat de la ziua mea încoace.

Fix cu o seară înainte de înmormântare, Caiu face febră, plânge des în timpul nopții din cauza nasului înfundat, eu și Alin dormim cu rândul. Normal… psihosomatică. Nu am știut cum să îmi gestionez emoțiile. Ca să nu simt durerea, am încercat să o ascund în muncă, în întâlniri și evenimente în oraș. M-am împuternicit și m-am obligat oarecum să accept ceva ce nu sunt dispusă să accept. Adică să ajung de la prima etapă, cea de negare, la a cincea, cea de acceptare, într-un timp extra scurt.

Apoi empatizând cu verișoara mea, m-a cuprins frica: dacă mi se întâmplă și mie una ca aceasta? Clar nu ai cum să nu te pui câteva secunde în locul celuilalt care trăiește asemenea tragedie.

Ajungem ieri la Zabola, iar aseară am simțit că am făcut o mică întindere la partea de jos a piciorului. După a treia noapte de super solicitare din partea lui Caiu bolnăvior, în care iar am dormit cu rândul cu Alin, dimineața cobor cu el în brațe pe scări, ținându-l în brațul stâng, iar în cel drept ținând vreo 5 chestiuțe de ale lui. Din cauza piciorului cu pricina și din cauza șosetelor de lână, alunec pe o treaptă și cad. Mă preling pe vreo 5-6 trepte, Caiu începe să plângă de sperietură. Alin se trezește instant la plânsul lui puternic și în vreo 2 secunde coboară vreo 15 trepte (practic le-a sărit), să ajungă mai repede la noi.

Fizicul tot bușit (vânătăi pe spate, fund, picioare, mâini) mi-a adus aminte de psihicul bușit de care am încercat să mă ascund. E o aducere aminte că e normal să jelim (nu am fost capabilă să plâng, credeam că e modalitatea mea de coping, dar se pare că sunt încă în șoc), să suferim, să exteriorizăm emoțiile, să acordăm timp procesului și nu să fugim de el.