Din momentul în care afli că ești însărcinată și până la sfârșitul vieții tale, experimentezi zeci de feluri de emoții, altele față de acele emoții pe care le ai când copiii nu există în viața ta.

Emoție când afli sexul copilului, emoție când îi simți mâinile și piciorușele pentru prima oară în interiorul tău, emoție la culbută, la naștere, la alăptat, la primul surâs voluntar, la primul cuvânt, etc.

Emoție când progresează. Când vezi că merge singur la 10 luni, sau că renunță la suzetă din proprie inițiativă tot la 10 luni. Emoțiile vin mereu din lucruri minore atunci când ai un copil.

Când crește, de pe la 2-3 ani începi să te gândești care e vocația lui. Ce îi este menit să ajungă în viață? Și când vezi că se pricepe foarte bine la un anumit lucru, mult mai bine decât copiii de vârstă apropiată din jurul lui, e imposibil să nu te emoționezi.

După ce a împlinit fiica mea 9 luni, mi-am dat seama de calitățile ei motrice. Faptul că executa diferite acte motrice atât de timpuriu m-a făcut să cred că va ajunge o gimnastă/balerină bună.

Roxalia a fost și este genul de copil care alearga de dimineața până seara, fără să obosească și fără să aibă nevoie de odihnă la prânz. Noroc că la grădiniță este obligată să doarmă, căci în week-end se trezește la 9 și se culcă la 12 noaptea, timp în care este în permanență în mijlocul unui "act sportiv". :)) Bine, cu mici excepții.

Când avea 1-2-3 ani, și aveam musafiri, ea își făcea programul zilnic: se urca pe diverse lucruri înalte de prin casă și se arunca frumos. Frumos, pentru că mereu ateriza ca o gimnastă, cu picioarele perfect apropiate. Și uite așa, toți prietenii mei încremeneau, își puneau mâna pe inimă și îmi spuneau: "Doamne, era să îmi stea inima, tu cum poți sta atât de liniștită? Nu iti este frica?"

Si trebuia sa le spun tuturor ca nu mai exista teamă din moment ce ea sare de la inaltimi de peste 100 cm, minim de 50 de ori pe zi.

Pe la 2 ani jumătate, am descoperit în timp ce îi făcem niște poze că știe să faca șpagatul.

Astfel mi-am dat seama ca indeplineste toate cele 3 calitati motrice: conditionale, coordinative si intermediare. Si m-am gandit ca daca are indemanare, suplete, mobilitate, rezistenta, viteza si forta, de ce sa nu o dau la gimnastica? Pai de ce credeti ca nu am dat-o? Pentru ca nu iubeste disciplina. Pentru ca uraste sa faca un lucru doar pentru ca vrei tu sa il faca. Nu ar fi rezistat tipetelor unui profesor de gimnastica. S-ar fi plictisit groaznic la antrenamente sa faca mereu si mereu aceleasi lucruri. Roxalia e genul de copil artist-visator, care sa faca ce vrea ea cu viata/timpul ei. Este un cocktail dintre un temperament impulsiv si o fire sensibila si emotivă. Nu m-aș mira să îmi spună pe la 19 ani: "Asta a fost tot, plec în Nicaragua la facultatea de medicină veterinară."

Asa ca am zis: Gata, daca gimnastica nu e, atunci balet sa fie! Numai bine si acolo isi poate elibera energia motrica, mi-am spus. Am dus-o. A rezistat 40 de minute. Am iesit din sală inainte sa fie gata ora si mi-a spus ca nu ii place baletul, ca se plictiseste sa invete pasii.

O perioadă m-am gândit să nu mai încerc nimic.

Începuse pian la grădiniță, dar nici acolo nu părea că ar exista vreo afinitate..

De un an de zile am observat o îmbunătățire în ce privesc desenele ei. Bine, nu m-am gândit ca ar putea avea neapărat un talent, chiar daca cei din jurul meu mi-au spus asta.  Fiind foarte critică (așa cum sunt cu mine si vreau ce-i mai bun din mine, așa sunt și cu ea) comparam desenele de la vârsta ei cu cele pe care le făceam eu la aceeasi vârstă, si tin minte ca eu eram mult mai talentată. Dar oare chiar eram? Daca tin minte gresit? La urma urmei am doar o amintire: ma trezeam cu fratele meu pe la 6 dimineata si incepeam sa desenăm pitici. Bine, niste pitici frumosi. Atât imi amintesc. Fratele meu e acum arhitect, insa eu nu mi-am fructificat acest talent. Desenez si pictez rar acum, mai mult fac mici schițe de 10-15 minute pentru Roxalia (cateva le-am pus si pe Instagram).

Inainte de vacanta de iarna, fix in ultima zi, cand m-am dus la gradinita, Roxalia si David desenau de zor. O mică paranteză amuzănțică: David, fiul prietenei mele, este super convins de un lucru. Când ma vede, mereu imi zice cu o anumită seriozitate: "Mama lui Roxi, să știți că eu o să mă căsătoresc cu Roxalia cand voi fi mare. Si vom avea 4 copii." Roxalia chiar crede asta, si cand am intrebat-o intr-o zi cati copii vrea sa aiba cand va fi mare, mi-a raspuns: "Aș vrea unul. Offf, dar trebuie sa fac patru!" :)) Mititica de ea, încă nu știe că generația ei nu a prins căsătoriile planificate timpuriu.

Bun, si acum sa revin... David si Roxalia desenau de zor.  Roxalia vine la mine si imi arată desenul ei. Unul frumos elaborat, iar combinatia dintre culori foarte reusita. Doamna Donica se apropie de mine si imi spune: "Vedeti cum faceti, dar obligatoriu trebuie dată Roxalia la arte. Roxalia si David sunt foarte buni la desen si mai ales la alegerea si combinarea culorilor pe desen. Credeti-ma pe mine, caci eu fac comparatie cu celelalte desene."

M-am simțit bine când am auzit, dar tot nu s-a deschis ceva în mine, până când...

... până când începuse o nouă zi. A doua zi. 19 decembrie, întâlnirea cu bloggerițele.

Pentru că nu aveam cu cine să o las pe Roxalia, am decis să o iau cu mine la această întâlnire. Cu fix 5 minute inainte sa ieșim din casa, ea ma roaga sa ii dau o foaie albă de desen. Ii spun ca nu are timp sa deseneze absolut nimic. Insistă, iar eu ii dau.

Ma credeti ca in fix 5 minute, ea imi inmaneaza foaia de desen cu 3 personaje desenate si colorate? Normal ca ma credeti, nu e nimic iesit din comun. Dar daca va spun ca aceste personaje sunt Mr Bean, Mrs Wicket si pisica ei (Scrapper), din serialul animat, ce mai spuneti? Batranica nu e cine stie ce, dar Mr Bean facut de ea chiar seamana cu cel din desenele animate... la urma urmei, Roxalia implinise 5 ani cu o luna in urma.

Si atunci am simtit o emotie minunata, inexplicabila, care s-a lasat cu fluturi in stomac. Si din acel moment am stiut: Roxalia e chiar talentata la desen!

~.~

Aseara imi faceam linistita programul de T25. Bine, vorba vine ca il faceam linistita... doar eram pe Total Body Circuit. Si la un moment dat vine Roxalia si se plange ca ea nu are saltea să facă "mișcare". Își procură o păturică fluffy, si cot la cot cu mine, ba băga un plank executat incorect, ba un hip hop squat, ba o mai iau eu pe post de bară și fac niște squats... până când fuge la masa de lucru. Tot așa, pe ceas, nu cred că în mai mult de 3 minute, vine la mine cu o planșa cu 4 fete care fac sport (cea de jos) . Apoi mai face una, și încă una.

De admirat este rapiditatea cu care le face.

Am fost decisa ca atunci cand va intra in clasa zero, sa o dau la Arte, dar ieri dimineata am sunat la Liceul de Arte si mi s-a spus ca au o singura clasa pregatitoare si e special facuta pentru muzică. Copiii cu talent la desen sunt asteptati acolo incepand cu clasa a 5-a.

Ei bine, pana la 11 ani nici nu va imaginati cat de mult am sa ma implic cu ea pe segmentul asta. Si cat de mult voi incerca sa ii dezvolt talentul.

Stati asa..

 ~.~

Mai jos voi pune cateva desene de ale ei facute in ultimele luni. Culorile sunt mai intense, dar pentru ca sunt facute cu telefonul, se vad mai sterse.

Update - 5 feb. 2016
Astăzi m-a surprins iar. În timp ce se uita la tv, la desenul animat Zu (unde personajele sunt nişe zebre), Roxalia a început să le deseneze aşa cum le vedea ea.

The end.