Acum câteva zile Alin mi-a spus “Dacă ești cuminte, te voi duce într-un loc frumos cu bicicleta.” Nu înțeleg ce înseamnă pentru el să fiu cuminte sau nu, dar io chiar am fost, și azi mi-a scris declarația și m-a dus.
Nu numai că mi-a plăcut la nebunie primii kilometri prin tot ce reprezenta natura - verde crud, soare strălucitor și mai ales un miros specific al pământului care m-a dus în timp, în copilăria mea, dar am avut parte și de aventură. Instant s-a auzit un boom de tip blossom in Anahata mea. Așa mi-am putut da seama și sunt din nou recunoscătoare pentru copilăria mea petrecută la bunici. A fost mirifică. Că io când am simțit acel miros în nări, n-am stat să mă gândesc la drobu’ de azi dimineața, ci am stat să mă gândesc dacă mai am sau nu vreo traumă din copilărie. Îmi fac des asemenea introspecții până storc tot din mine. Și cum eram eu colo cu mintea în profunzimea mea, îl aud pe Alin zicându-mi că e momentul să pedalez mai tare dacă vreau să “dizolv” felia de drob, gura de salata boeuf, cele 4 chifteluțe din salata de chiftele, oul roșu și ceapa verde de azi dimineața de la micul dejun (mi le-a enumerat fix pe toate). Apoi îmi zice: “Come on girl, you need to make room for sarmale and cozonac.” Bine, nu a zis chiar așa, dar știam că tre’ să pedalez la greu prin toate gropile din toate coclaurile unde mă ducea.
Și la un moment dat am ajuns în cel mai fain loc pe care l-am văzut în toată carantina asta. M-a dus pe șantierul unde se face centura. :)))) Băi băiatule, zici că eram în deșertul din Mad Max 2. Bineînțeles, dupa 3 luni în Vaslui.
Am fost suuuper fericită. Chiar mă gândeam, cum putem salva Paștele ăsta?!? Da, e nice și cute doar noi 3 în casă, cu masa de Paște tot îmbelșugată... dar simțeam nevoia de aventură de Paște ca în ceilalți ani. Și am avut-o! 18 km de aventură. ❤️