Sâmbătă, după evenimentul “Femeie, înainte de mamă”, am cunoscut o doamnă frumoasă care m-a învățat timp de o oră o groază de lucruri despre Human Design. Apoi, prin mesaje vocale am continuat să vorbim despre asta jumătate de zi.
De atunci m-am tot gândit la anumite relații de cuplu… cum un anumit “design” va condiționa un alt design. Alina mi-a povestit de acele persoane care nu vor fi niciodată înțelese de parteneri, oricât ar încerca ele (de exemplu, bărbatul care vede în viitor doar planurile sale, nicidecum pe ale femeii de lângă el).
Mi se pare că este atât de important ca fiecare partener să se străduiască să înțeleagă și să accepte perspectivele, planurile, nevoile și dorințele celuilalt, creând astfel un mediu de sprijin și respect reciproc.
Când partenerii își dedică timp și efort pentru a se asculta și a se înțelege unul pe celălalt, se creează o bază solidă pentru o relație sănătoasă și împlinitoare. Chiar cred că un aspect incredibil de important într-o relație este abilitatea de a fi deschis și receptiv la experiențele și nevoile partenerului fără a-l judeca sau a-l condiționa în funcție de propriile dorințe/planuri/idei.
Mă uit la relația mea de cuplu, unde și eu, și Alin, suntem cu adevărat dispuși să înțelegem și să acceptăm perspectivele și nevoile celuilalt, să creăm un spațiu în care ambii putem crește (să ne putem dezvolta în mod individual, dar și împreună).
Întrebarea mea pentru tine este: Dacă ai observa în timp că partenerul tău nu îți oferă suportul și spațiul necesar pentru a-ți exprima gândurile, nevoile, planurile, dorințele.. și le vede doar pe ale lui fiind mai importante, te-ai despărți de el sau vei continua să rămâi într-o asemenea relație?