Am început să scriu o postare pe Instagram și mi-am dat seama că nu te lasă să scrii prea multe caractere. Cum ar fi vreo 3000 de cât am eu nevoie. :))  Am continuat aici. 

Vreau să vorbesc cu voi despre taberele pentru copii și avantajele acestora. Probabil există și dezavantaje de genul păduchi, accidentări ușoare și tu care mori de dorul lui pentru că habar n-ai ce să faci cu viața ta în momentul în care nu mai stai bot în bot cu copilul tău 24 de ore din 24... dar ăsta e un subiect pe care nu vreau să îl ating foarte mult momentan, pentru că pot răni mai mult decât ar trebui să deschid mințile. Și asta pentru că multe mame încă nu se pun pe primul loc, se sacrifică într-un mod ciudat pentru copii, și nu sunt capabile să se vadă ele însele mult mai mult decât se văd. Bine-nțeles, sunt și cele din tabăra de la capătul opus, care își pun copilul pe locul 1000, copii născuți așa ca să fie, că așa a zis bunica/preotul/societatea, copii făcuți ca să le aducă apă la pat la bătrânețe (what?!?), copii care cresc pur și simplu lângă ele așa cum o fi. 

Dar cum e bine să păstrăm echilibrul în viața noastră, cam așa ar trebui să fie crescut și copilul. În echilibru. Nici să nu îți pese deloc de el, dar nici să îl sufoci în permanență și să îți fie frică să îi dai drumul în lume. 

De asta o tabără e echilibrul perfect: nu stai nas în nas cu el ca să îl sufoci, iar faptul că plătești pentru tabără, faci împreună bagajul cu el, cauți tabăra perfectă, îi arați că ai încredere în el că se va descurca de minune acolo, îi demonstrezi cât de implicată ești în a fi el fericit. Pentru că o tabără e fericire! 

Atât de multe activități, prieteni noi, decizii luate de unul singur, 6 zile fără să îți mai audă țipetele (care sunt rare, știu!), o adevărată nebunie! 

O tabără e un pas important în clădirea autonomiei. Acolo își poate dezvolta abilități de lider, învață să preia inițiativa, îi va crește stima de sine în momentul în care realizează că poate trăi 6 zile fără mama, se va dezvolta psiho-emoțional. Chestia asta o dezvolți în lumea reală, nu stând pe telefon/tabletă. Ah, uite, încă un mare avantaj. 6 zile de “detox tehnologic”. 

Învață să relaționeze și să comunice mai bine cu celelalte persoane din jur, ba chiar poate crește toleranța și respectul față de persoane și idei diferite. 

Știai că atunci când un copil se vede într-un mediu nou, fără a fi bâzâit de părinți, e oarecum forțat să își impună singur reguli de siguranță bazate pe instincte proprii și nu neapărat după ce a învățat acasă? Este o lecție valoroasă, care merită a fi trăită în prima parte a copilăriei deoarece va fi esențială pentru viața de adult. 

Va învăța să facă duș fără ajutor (asta dacă nu o face deja acasă și singur), își va alege hainele potrivite din bagaj pentru vremea de afară, dar și în concordanță cu activitățile din acea zi. 

Iar cât despre activități, sunt grozave. Diverse și distractive, jocuri în echipă, activități care îi forțează să își seteze limitele și ii face să experimenteze. Evident, toate astea în siguranță alături de supraveghetori tineri și energici, care nu sunt văzuți ca pe niște autorități, ci mai mult ca pe niște prieteni mai mari, de la care au ce învăța. 

Sfatul meu: Trimite-ți copilul în tabără!  Dacă are peste 6 ani, nu are rost să mai amâni. 

Dacă îți spui “nu este momentul acum”, poate fi “nu e momentul acum, nu stau bine financiar” sau “nu este momentul acum, nu e capabil să aibă grijă de el”. 

Pentru cele două “nu e momentul acum” am câte un răspuns. 

🔳 “Nu e momentul acum, nu stau bine financiar.“

Dacă pui la înaintare că nu îl duci pentru că nu stai bine financiar, dar ai ajuns să îmi citești postarea de pe blog, surpriză! Ai bani! :)) Mulți, puțini, nu contează... ideea e că sunt. Sunt, pentru că ți-ai permis un smartphone ori un laptop și mai ales un abonament la internet. Sigur nu ești acum într-un internet caffe și plătești la oră și nici nu stai pe wi-fi-ul lu’ vecinu’. :)) Cea mai ieftină tabără în care am dus-o pe Roxalia a fost în tabără cercetașilor. Tabără de 5 zile, cu cortul, care a costat 130 RON cu tot cu transport. Ar însemna 11 lei pe lună puși deoparte, timp de un an. 

De multe ori părinții cred că activitățile educative extra costă mult. Știți ce costă? Lipsa de informare. Aia costă de doare. Cel care deține informația, deține puterea. Costă 5 lei pe lună să îți duci copilul la activitățile săptămânale ale Cercetașilor, știai asta? Și n-o să îți vină să crezi câte poate învăța acolo. Cinci fucking lei! :)) Iti vine să crezi? 3 luni la cercetași costă cât un pachet de țigări. Nu trebuie să îți duci copilul la activități scumpe dacă nu îți permiți. Dar nu îi fura luxul de a socializa și a învăța lucruri bune pentru viața lui, doar că te scoate pe tine din zona de confort în momentul în care trebuie “să faci ceva pentru el” (de genul să ieși din casă).

🔳 “Nu e momentul acum, nu e capabil să aibă grijă de el.“

Cine a hotărât asta? Tu sau el? 

Mamele care au zis asta se împart în 2 categorii: 

1. Normal că nu are grijă singur de el, pentru că îți place ca puterea să rămână la tine. Tu nu îl lași, nu îi dai ocazia. Nu ești o mamă rea, niciuna dintre noi nu e, o faci în mod inconștient. În mod inconștient vrei să deții puterea, să depindă cineva de tine. Ți-e frică să devină independent, ți-e teamă că o să reziste fără tine. Momentan ești legată de el, căci e singura rațiune de a trăi TU. Și îți place că ești un mic Zeu pentru el. Ești acel om atotștiutor în ochii lui și vrei să ții cu dinții cât mai mult de asta. Și aici intră mamele de care ziceam la început, care trăiesc prin copil. Când ziceam la început că se sacrifică, nu mă refeream că iși sacrifică banii pe copii (exemplu: copiii îmbrăcați în haine de aur, părinții cu pantaloni cârpiți), nuuu.... nicidecum. Mă refeream la sacrificarea timpului. Timpului tău! Repet. Timpului TĂU! Al tău. Tu! Cea unică. Ești o singură persoană! Când realizezi asta? Și dacă nu realizezi, te agați de lucruri și oameni, pentru că tu singură nu-ți ești suficientă. Ai nevoie de completare, de o validare că ești cineva. Și te bucuri de validarea pe care ți-o oferă copilul tău: “Mama e super tare, e un Zeu.” Și așa este, chiar este adevărat, dar asta e suficient să o știi tu, nu ai nevoie să o simtă și el. Știi câte mame intră în depresie când copilul lor pleacă la facultate în alt oraș? Când cuibul rămâne gol? Nu știu ce să mai facă cu viața lor, cu soții lor, sunt plictisite, simt că nu mai au vreun rost pe lumea asta. Și singura bucurie a lor e acel weekend când vin copiii acasă. Sad life, nu?  E sad pentru că fiii și fiicele vor avea propria viața, și acea vizită într-un weekend poate deveni poate una singură pe an. E sad pentru că mamele suferinde nu și-au înțeles sensul existenței lor. De obicei energia și pofta de viață vin după ce descoperi propriul ikigai. Aș vorbi multe despre ikigai, joie de vivre și toate cuvintele astea japonezo-franceze fandosite care înseamnă enorm de mult. 
2. La al doilea punct sunt mamele care și-ar dori ca ai lor copii să fie mai independenți, dar ei sunt cam alintați (cum sunt 90%) și doresc să fie serviți mereu. Îmbucați, îmbrăcați, încălțați, cărați, cât mai puține responsabilități. Și totul depinde de tine dacă reușește să te manipuleze sau nu. Căci după 5-6 ani, dacă se plânge că nu poate să se îmbrace singur, crede-mă, e doar manipulare. El are abilitatea de a face lucrurile enumerate mai sus mult mai timpuriu. Dar de ce să le facă, de moment ce micul Zeu le face atât de bine pe toate? Și parcă e relaxant să fii servit, nu? 

Mami, dragă mami. Of, scumpo! Ești minunată, știu asta. Și dacă am fost mai acidă sus pe alocuri, am fost așa ca să îți captez atenția, pentru că omul își pune semne de întrebare când este prins de mâini și zguduit. Nevoia asta de control nu e bună deloc. De asta, aceasta este o postare pentru mame, pentru că noi femeile suntem înnebunite după control. Și nu e ok deloc. Îți zic din proprie experiență. Știu că vrei să faci tot ce-ți stă în putere ca el să fie fericit și tu să fii fericită. Dar mai lasă-l zglobiu din când în când. Dacă ai un salariu decent, renunță la a-i mai cumpăra zeci de jucării și investește într-o tabără. O tabără nu e același lucru cu o săptămână la bunici, unde va fi alintat la maxim. O tabără va costa între 8-20 de păpuși/mașinuțe, dar va face mai mult decât 1000 de jucării. Tot restul vieții va ține minte ce trăiri a avut și ce a simțit în acele tabere și mai puțin își va aminti de scenariile pe care și le-a creat în gând cu nu știu ce păpuși. (Bine, acum fie vorba între noi, eu îmi amintesc multe dintre scenariile astea, dar asta pentru că am darul de a pătrunde un pic mai mult decât e normal în amintirile mele). :) Și chiar nu am o problemă cu păpușile, m-au ajutat mult să îmi dezvolt creativitatea, și cel mai probabil îl va ajuta și pe copilul tău. Cum am zis mai sus, echilibrul ar fi perfect. Dacă îți permiți, îi poți oferi și jucării și tabere. Timp în care tu te poți descoperi. Tu, X, ca OM, nu ca mamă. Nu e nimic întâmplător că ai ajuns să citești până aici. Poți să fii de acord, poți să nu fii, dar primește informația, rumeg-o un timp. 

Pregătește-ți copilul către o viață fără tine încă după primii ani din viață. Renunță la cordonul ombilical cel creat de tine. Pentru că îți va fi greu și ție, dar și lui. Crește-ți copilul în așa fel încât dacă s-ar pierde în junglă, ar supraviețui și 7 zile până la găsirea lui. Exagerez aici, știu, dar tu ești conștientă cum e societatea din ziua de azi, fix ca o junglă. Eu îmi cresc fetița ca pe o amazoană. O forțez să își împingă limitele, fără a o pune în pericol. Bine, pooate ușor a fost în pericol pe ici și colo la anumite experiențe sportive, dar nu s-a întâmplat niciodată nimic. Și știi de ce? Pentru că avea încredere în ea. Știi de ce avea? Pentru că eu i-am zis că am încredere în ea. Putem modela niște oameni atât de frumoși și atât de puternici. În interior, cât și la exterior. E suficient doar să vrem.  Îi influențezi destinul copilului tău atât de tare, încât în funcție de cum îi vorbești/cum îl educi, îi crești sau îi scazi numărul de ședințe la terapeut când va deveni adult. :)

Citește, citește cât mai mult despre asta, de a-l face să se iubească pe sine. Căci, crede-mă, iubirea de sine e oprirea tuturor frustrărilor. Iubirea de sine e apogeul, e esența vieții. Când o ai, nimic nu-ți mai lipsește. Ești împlinit. O să citești atâtea cărți și o să îți dai seama ce e bine și ce nu e bine de făcut pentru copilul tău, pentru că știi că toți sunt diferiți și nu se potrivesc anumite teorii pentru toți. 

Sunt copii care e benefic să fie crescuți cu reguli stricte, iar alții, cum ar fi fiica mea, care sunt crescuți după “regula” creștere fără reguli, și e ok și așa. Iubitul meu îmi tot zice de vreo doi ani să îi stabilim reguli Roxaliei, iar eu nu vreau. Știi de ce? Pentru că vreau să trăiască liber! Pentru că eu nu i-am creat regula “Fă-ți mai întâi temele când ajungi acasă, după care te joci”, ci mai degrabă i-am indus responsabilitatea și importanța facerii unei teme la o anumită oră timpurie în zi. Alin i-ar fi impus să mănânce doar în bucătărie. Și dacă mănâncă pe masa din living, așa cum o face mereu, care e problema? Cu ce îi afectează creșterea și cu ce ne afectează viața? Libertatea de a alege îți dă o bucurie de neprețuit. Am ajuns să mâncăm toți 3 în living în ultimul timp, deși bucătăria era destul de spațioasă, și ne este foarte bine așa. Poate uneori ar trebui să ascultăm și părerea unui copil. Poate avem de învățat o lecție de la el. Scuze, nu poate, sigur e așa! Copiii sunt veniți pe pământ cu misiuni clare pentru noi, părinții. Nu aș putea decât să o frustrez punându-i reguli de genul “te culci la ora x, mănânci la ora y, termini mereu totul din farfurie, etc”. De asta copiii își doresc să fie oameni mari, se simt îngrădiți cât sunt mici. Iar oamenii care pun foarte multe reguli copiilor o pot face din două motive: 1. Doar prin reguli copiii lor se pot stăpâni (și știți la ce mă refer prin stăpânire, nu mai detaliez). Și e ok asta, nu am nimic de zis. 2. Au acumulat frustrări în viața de zi cu zi și chiar dacă copiii lor nu ar avea neapărat nevoie de reguli, părinții simt nevoia să controleze niște oameni mici, pentru că cu cei mari nu o pot face (la serviciu, etc). 

Iar dacă fetița mea crește destul de frumos fără reguli, de ce să stric eu totul? 

Știu că-s nșpe zeci de teorii de parenting, știu că aș putea să greșesc, știu că dând sfaturi m-am abătut de la motto-ul meu preferat “Înainte aveam 1000 de teorii și niciun copil, acum am 1000 de copii și nicio teorie”, dar fii curioasă, încearcă, descoperă, evoluează! Pentru că doar așa ne schimbăm mentalitățile și ne vom crește copiii sănătoși psihic. 

Îți mulțumesc că ai fost atentă până aici! 

🏕 Taberele Roxaliei

Voi scrie pe scurt, pentru că m-am întins deja super mult. Prima tabără a fost la 6 ani jumătate. O tabără medievală de la Brașov, în care nu cunoștea pe absolut nimeni. Acesta a fost startul în vara 2017, după care au urmat alte 3 tabere în anul 2018. 

În februarie, tabăra de ski de la Straja, unde a învățat să schieze foarte bine. În iunie, tabăra de călărie din Harghita, unde din păcate a prins o vreme super ploioasă și s-a urcat mai puțin pe cal decât ar fi trebuit. Experiența am povestit-o într-o mică postare pe Instagram: 

În august, tabăra cu cortul. 

Peste o săptămână pleacă într-o tabără de snowboard, iar în iunie pleacă într-o tabără de engleză (prima în care vor fi și colegi/prieteni). Își dorește nespus de mult într-o tabără de alpinism și într-una de dezvoltare personală. De când merge la meditațiile Vipassana este fan “descoperiri interioare”. 

Cel mai important lucru, dacă el nu își dorește să meargă în tabără și îl cuprinde teama când îi vorbești despre asta, mai așteaptă puțin. Dar cât aștepți, lucrează la cordonul ombilical. ;)

Ești Wonder Woman, nu uita asta! Poți face orice! ❤️

.................................

.................................