O știti pe Roxalia cea cu părul creț și extrem de moale. Cea cu părul creț vâlvoi când se trezește dimineața și cu cârlionții frumos definiți după ce se joacă ore bune. Cam așa:

Are un păr minunat. Femeile de vârsta a treia din parc se uită contrariate la mine când le zic că e părul ei natural. "N-are cum dom'le, ăsta-i păr pus pe moațe." Ele se uită ciudat, pentru că au impresia că sunt mințite, iar Roxalia nu înțelege de unde neîncrederea asta a lor în oameni. Câte mai are de învățat.

Deși toată lumea îi admiră părul și ea este conștientă că are un păr superb, acum câteva luni am simțit o ușoara plictiseală din partea ei pentru părul creț. Oh, nu atât de devreme, mi-am spus. Știu că prin generală/liceu o să își dorească să aibă din când în când părul drept, pentru că e în natura noastră să ne dorim părul drept dacă îl avem creț, și să îl avem creț, dacă natural este drept. Eu îl am ondulat, și mi-a fost ușor să îl trec când într-o tabără, când în cealaltă. Cum îl fac, așa îmi stă, fără fixativ și alte minuni.

Mi-e teamă să nu ajungă să își urască părul creț, cum bine știm că există atâtea femei în jurul nostru care au ajuns în punctul ăsta. Vreau să fie mereu conștientă de cât de frumos este așa, natural. Bine, este în regulă să și-l mai îndrepte din când în când, căci ce ar fi viața fără diversitate?!? Dar nu vreau să o vad pe la 16 ani doar cu placa în mână.

Singurul dezavantaj al părului ei este că îi crește extrem de greu. Și nu din cauză că i-ar lipsi ceva din corp (unghiile îi cresc foarte repede, analizele sunt bune). La 3 ani și jumătate, când nici nu îi trecea părul de umeri, am tuns-o pentru prima dată, dar nu zero, i-am tuns uniform toate vârfurile tocite. De atunci, o dată la 3-5 luni am tuns-o câte un cm, și se vede că îi priește, îi crește mai bine și mai frumos părul, dar pentru că e creț nu se vede foarte lung.  La baie când îi țin părul ud în mâna mea, aproape că îi trece de dorsali. De tuns, o tund când luna e în creștere. Nu știu dacă are acest aspect vreun efect, dar de stricat nu are ce strica. Ultima oară ne-am tuns amândouă vârfurile, luna trecută, pe 10. Penultima oară, la fel, ne-am tuns vârfurile amândouă. Și vreau să devină o tradiție de acum, să mergem împreună la tuns și să ne menținem părul sănătos.

Și acum să povestesc un "eveniment", care pe cât de simplu este, pe atât de emoționant a fost pentru noi. Aseară i-am îndreptat pentru prima oară părul Roxaliei.

N-aș fi vrut să se întâmple la aproape 5 ani, în niciun caz. Aș fi vrut să îi arat partea asta a părului drept mult mai târziu, când nu aș fi avut scăpare. :)) Dar luna viitoare își face ziua de naștere în 2 locuri diferite, având 2 teme. Tematica de la grădiniță este Doctorița Plușica, iar cea de la locul de joacă este Ariel Jasmine sau Pocahontas (update: până la urma s-a hotărât asupra Cenușăresei). Inițial era Ariel, a ajuns costumația de la Fabrica de Magie și îi este un pic mare. Ca sa nu mă mai complic cu trimisul înapoi, păstrăm tema Ariel pentru la anul. Așadar încă e în dubii, nu știe ce personaj să aleagă pentru a doua petrecere... ba vrea Jasmine, ba Pocahontas, ba Mulan, ba Tiana. Este super nehotărâtă, și a mai rămas atât de puțin.

Bun, și acum să ne axăm pe Doc Mc Stuffins (aka Dr. Plușica). Are 2 codițe drepte, și mă gândeam ca la petrecere să îi fac Roxaliei fix așa, să semene și mai bine cu personajul. Iar aseară în timp ce îi făceam baie, m-am gândit să îi îndrept părul cu o lună înainte să văd dacă îi stă bine, să nu regret ca îl indrept chiar de ziua ei.

Și îi spun în timp ce o spăl pe cap:

-Ce zici dacă îți îndrept părul dupa ce îl usuc?

-Daaa, vreau! Yupiii!

Și incep mai întâi cu uscatul părului, apoi cu peria rotativă electrică, și la sfârșit ușor cu placa. Am învățat-o care e treaba cu placa, i-am spus cât de periculoasă este și că nu trebuie să se miște. A fost foarte cuminte, ca niciodată. Și la un moment dat îmi spune:

- Zi-mi, te rog, mami... este un vis? Este un vis acum că îmi faci părul drept?

- De ce să fie un vis?

- Pentru că nu îmi vine să cred. Atât zi-mi, că nu este un vis.

- Nu este un vis, se întâmplă cu adevărat. În câteva minute vom merge la oglindă.

Era atât de emoționată și fericită încât am simțit niște lucruri în suflet, pe care nu le poți simți decât atunci când îți vezi copilul super fericit. Și cel mai frumos sentiment, este că e fericit datorită ție. Datorită acelui lucru minor pe care îl faci tu, dar care pentru el este de o însemnătate de necrezut.

Se duce nerăbdătoare la oglindă, își duce mâna la gură și zice uluită:

- Vaiii, am părul drept! Nu pot să cred! Nu o să mă mai recunoască nimeni. Voi merge mâine la grădiniță și o să mi se zică: Tu nu ești de la grupa mare, nu te cunoaștem, du-te la altă grupă. Vai, nu o să își dea seama că sunt eu. Gata, vreau părul creț înapoi.

Închide ochii și spune:

- În 1, 2, 3 și... să mi se facă părul la loc!

Deschide ochii:

-Mamiii, e tot drept! Nu pot să cred!

-Roxalia, se va face creț la loc dacă intră în contact cu apa. Stai liniștită, îl vei avea creț din nou la următoarea spălare.

~.~ Azi dimineață ~.~

De obicei în fiecare dimineață o trezesc încet pe Roxalia, cam în 10-15 minute. O îmbrățișez, o alint, îi șoptesc cuvinte tandre, și astfel nu se trezește morocănoasă 100%, ci doar vreo 30%. :)) (asta pentru că e încăpățânată și seara se culcă între 11-12, iar dimineața e super obosită).

Astăzi, fără gesturi tandre, m-am apropiat de urechea ei și i-am zis pe un ton alert:

-Roxalia, repede-repede, trezește-te și fugi la oglindă să vezi dacă mai ai părul drept.

În 2 secunde era deja în fața oglinzii. Îi sărise somnul de tot. Părul nu mai era drept complet, era răvășit și cu ușoare onduleori. M-a rugat frumos să i-l întind cu placa puțin să le arate și colegilor cum a avut ea părul aseară.

Și mi-am călcat pe principiu, pentru a doua oară în ultimele 12 ore, și i-am îndreptat iar părul.

La grădiniță, fetele au complimentat-o, i-au spus că este frumoasă și că îi stă bine și cu părul drept. Le-am făcut poze, și toate se apropiau de Roxalia, de parcă avea maimuțica de la mare pe umăr. :)) E normal să fie un șoc pentru toată lumea, nimeni nu și-ar putea-o închipui altfel decât cu părul creț.

Când ajunsesem la grădiniță, după ce am ieșit din mașină, i-am spus:

-Hai, creațo, dă-mi mâna!

-Nu sunt creață.

-Ba ești creață, și așa vei rămâne toată viața pentru mine.

Roxalia, 4 ani și 11 luni.