Am dat peste citatul acesta, pe care îl înțeleg foarte bine: "Copiii nu sunt dificili. Dificil este să fii copil într-o lume de oameni obosiți, ocupați, grăbiți și fără răbdare".

  Dar adevărul e că nici pentru noi, părinții, nu e ușor. Trăim într-o lume care ne cere să fim mereu disponibili, performanți, puternici… și se trage de noi în foarte multe părți.

Încercăm să fim totul pentru toți, buni în domeniul nostru profesional, prezenți acasă cu familia, dar și cu partenerul de cuplu, în formă, atenți, răbdători… și sunt zile absolut copleșitoare. Uneori ne este greu să găsim echilibrul.

     Din păcate, greul copiilor se întâlnește cu greul nostru. Acum că știm asta, e important să știm cum să gestionăm acest greu, să nu ajungem la violență fizică sau verbală doar pentru că suntem noi încărcați. Să știm când să ieșim din cadru și din fața copilului, când simțim momentul acela de “oală sub presiune”. Să mergem pe teoria “broaștei țestoase” dezvoltată de dr. Marcia Shure, să ne autoreglăm emoțional și să nu acționăm fizic greșit și nici să spunem ceva greșit copilului. Să înlocuim reacția automată de furie cu un comportament conștient, bazat pe autocontrol și autoîngrijire. Îi putem spune copilului: “Sunt nervoasă acum, mă simt copleșită și am nevoie să fiu singură câteva minute până mă liniștesc.” Dacă îi spui asta, și apoi te vede ieșind din altă cameră după câteva minute mai relaxată, va învăța și el autoreglajul. Dacă nu îi transmiți pentru ce pleci din raza lui, și doar fugi de el, va învăța de la tine că e bună evitarea, și va avea probleme de comunicare când va deveni adult, deci este important să îi comunici de ce ai nevoie să te retragi. 

    Este bine și să îi faci o poveste introductivă, când amândoi sunteți calmi, chiar și acum când nu treceți prin vreo furtună: „Știi broaștele țestoase? Când se sperie sau se supără, ele nu lovesc, nu țipă, nu fug. Se bagă în carapacea lor, stau acolo puțin, respiră și se liniștesc.

Apoi, când se simt mai bine, ies afară și merg mai departe. Și noi putem face la fel când ne enervăm, putem deveni o țestoasă!” 

   Poți chiar și să alegi împreună cu el/ei un loc de liniște din casă și să-l numiți “colțul țestoasei”. Iar când se enervează îi amintești: “Ți-aduci aminte de țestoasă? Poate are nevoie de carapacea ei acum. Hai să fii țestoasă o clipă, respiri, te calmezi și apoi vorbim. Vrei să mergi în culcușul țestoasei sau crezi că te poți liniști aici?” 

   Să ne dăm tot interesul să le explicăm, căci ne va ajuta mult pe viitor, și noi avem nevoile noastre de odihnă, liniște, timp, înțelegere. Știu că e greu, știu că nu există părinți perfecți, dar există părinți care se străduiesc. ❤️