Nu știu dacă mai țineți minte de pe insta, pentru că nici nu trebuie, :))) dar de ziua mea am primit o felicitare de la finii mei și de la finii finilor mei, (aka  #nașofinii) în care îmi spuneau doar atât:

“Verifică Instagramul.

#nașofinii

La mulți ani!”

Mi-am deschis instagramul și am observat că au intrat pe contul meu cu ajutorul lui Alin, au postat un gif prelucrat, unde apar eu stând într-un balon cu aer cald care se îndepărta și astfel se vedea în toată splendoarea ei, Cappadocia. Când am văzut coșurile de zâne mi-am dat seama că mi-au făcut cadou ceva ce mi-am dorit nespus de mult încă din 2014, o excursie în Cappadocia… și mai ales să mă înalț cu balonul. Trebuia să aștept cumințică 5 luni. Și am așteptat, mai puțin cumințică. Cu o lună înainte de Cappadocia, mi-am ridicat un alt cadou, o altă călătorie, de data asta din partea lui Alin. Și zic că nu am stat cumințică pentru că în excursia la Madrid ne-am distrat suuuper tare. Dar voia bună supremă din această primăvară a fost în Cappadocia. Nu știu altii cum sunt, dar noi când mergem în excursii, pe lângă faptul că vizităm aproape toate atracțiile și mergem foarte mult pe jos, mereu o facem hlizindu-ne și scoțând cele mai bune glume ever. Dacă vreo unul dintre noi e serios mai mult de o oră, deja e ceva putred la mijloc. :))

De Minsk, Amsterdam, Viena și Madrid nu am scris nimic în nișa de travelling... îmi cer scuze. Da, știu că nu vă pasă...

Măcar despre concertul Coldplay de la Viena, care a fost inimaginabil de frumos, și îl recomand tuturor fanilor, aș fi putut să scriu, dar neah... nu am reușit nici măcar atât.

Trec la Cappadocia...

Cappadocia este o regiune istorică în Anatolia centrală (cuprinde o suprafață ce se întinde astăzi într-un areal de aproximativ 5.000 kmp), în estul Turciei (in Turcia care face parte din Asia si nu Europa), fiind cunoscută în antichitate drept Katpatuka, adică “ţaramul cailor frumoşi”, nume dat de perşi, în timp ce primii săi locuitori, hitiţii care populau aceste meleaguri cu mai mult de două mii de ani Î. C. îi spuneau Mazaka. Katpatuka i se trăgea de la faptul că încă din acele vremuri ţinutul era celebru pentru creșterea cailor de rasă. Și acum sunt vreo 400 cai sălbatici. Tot din cele mai vechi timpuri, Cappadocia se află pe “Drumul Mătăsii”, acea rută comercială vestită din antichitate stabiltă între Extremul Orient şi lumea mediteraneeană.  Istoria este următoarea: Acum câteva milioane de ani, vulcanii Ercies și Hasan (2 din cei 3 prezenți acolo) au erupt în același timp, iar lava acestora a umplut valea de la poalele lor, apoi ploile, vântul și variațiile de temperatură și-au contopit forțele și au au săpat în tuful vulcanic, dând naștere unor forme geologice spectaculoase. Mai spectaculoasă decât acțiunea naturii este acțiunea oamenilor. Acum mii de ani, localnicii au scobit stâncile pentru a-și așterne adăposturi. Satele tradiționale cappadociene arată ca niște imenși faguri de albine.

Toate fotografiile din această postare îmi aparțin și ofer permisiunea de reutilizare doar celor care-mi cer acordul.

Transportul

Am plecat cu Turkish Airlines din București la ora 5:50 dimineață, am făcut escală în aeroportul din Istanbul, apoi am ajuns în aeroportul Kayseri. Acolo ne aștepta un turc care ne-a dus cu un microbuz până în Goreme. Vorbisem prin mail cu cei de la hotel să ne trimită mașină încă de când eram în România. Durează aproximativ o oră (sunt 75 km), și ne-a costat câte 30 de lire turcești de persoană (adică apx 30 ron/pers).

Cu cât te apropii de Cappadocia, îți dai seama că ai ajuns într-un paradis, pentru că pare desprins dintr-o altă lume, formațiuni geologice stranii, similare cu cele de pe Lună. Când descoperi și mai mult tot ce e acolo, te bucuri de labirinturi subterane, fortărețe, orașe construite sub pământ, biserici și capele construite din roca vulcanică.

Cazarea

Dacă ajungeți în Cappadocia, e de recomandat să vizitați Göreme, Uchisar, Ihlara și Neveshir. Cazarea e bine să o aveți în Göreme, deoarece e centrul acțiunii din regiune, plus că veți fi un pic mai aproape de baloane.

[caption id="attachment_6135" align="alignnone" width="1000"] Priveliștea din fața camerei noastre[/caption]

Hotelul ales de fini mi-a plăcut super mult. Camerele erau amenajate în peșteri / stânci și erau foarte mari. Daca aș fi mers iarna, puteam să îmi fac focul în șemineul din cameră. Baia era la fel de mare și avea și cadă de hidromasaj, dar și zonă de duș. Hotelul avea curtea și terasa imense, puse pe mai multe straturi, cu foarte multe zone de relaxare (cam peste tot șezlonguri, măsuțe, jacuzzi, saltele, perne, etc). Nu știu cum să mă exprim și nici din poze nu reiese tot, poate un filmuleț de vreo 10 minute ar fi dat în întregime cât de frumos era la ei. Când căutați cazare, nu e suficient să aibă în continuarea numelui hotelului cuvântul „cave”, nu toate au camerele sub formă de peșteră. Ca să știți sigur că nu au camere normale, căutați fotografii pe Booking.

[caption id="attachment_6136" align="alignnone" width="1000"] Traveller's Cave Hotel[/caption]

Prețurile

Sunt accesibile, posibil și din cauză că Turcia pierde din ce în ce mai multi turiști (atentante & co). 1 liră turcească e apoape cât 1 RON de al nostru. Cât despre negociat, puteți face lucrul acesta fără să vă simțiți prost. Noi nu am negociat la hotel, dar când m-am dus să cumpăr un covoraș am reușit fără prea mare greutate și țigănie să îl cumpăr cu 100 lire turcești, prețul spus de vânzător fiind de 250 lire turcești. Dacă mă strofocam puteam să obțin și 180 de lire discount, dar faptul că vânzătorul ne-a oferit ceai și am mai stat puțin de vorbă, nu mi-am mai permis. :)) Mi-a mai dat și follow pe instagram și 50 de like-uri, cât să întrec măsura? :)))

[caption id="attachment_6137" align="alignnone" width="1000"] Mic dejun / Traveller's Cave Hotel Cappadocia[/caption]

Călătoria cu balonul

A fost exact cum mi-am dorit, fix emoțiile pozitive pe care mi le-am imaginat. Iubesc senzația de desprindere de pe pământ, apoi senzația de zbor, de plutire și îmi place foarte mult priveliștea nesfârșită de sus. Mi-a creat mai mult o liniște, și nu adrenalină. Pentru că nu am teamă de înălțime, stăteam super chill peste balustradă, bucurându-mă de Cappadocia în toată splendoarea ei.

Primul lucru pe care l-am făcut când am ajuns la hotel, de la aeroport, a fost să rugăm recepția să ne găsească un zbor a doua zi. E de recomandat acest lucru, să zburați cu balonul a doua zi de cum ajungeți, astfel încât în caz de nu se pot ridica baloanele din cauza vremii, să mai aveți o speranță în următoarele zile. Rareori se întâmplă să nu se ridice, doar dacă este furtună (ele zboară și iarna) sau vânt puternic.  Tipul nostru de la hotel ne-a găsit locuri la agenția EZ AIR (una dintre cele mai vechi agenții, din 1999). Trebuie avut grijă la agențiile neautorizate. Piloții de obicei parcurg minim 300 de ore singuri înainte de a ridica un balon plin de oameni. O să mai observați după ora 8 dimineața câte un balon rătăcit prin aer, cu o nacelă extra mică și un singur om în ea... înseamnă că vedeți un pilot care face școala. La Ez Air a costat 140 euro de persoană (și-au băgat toți comisioane :))), și în general prețurile sunt între 100-170 euro/pers (poate și sub 100 euro dacă le luați cu multe luni înainte sau dacă le negociați bine). În preț intră tot: te ia cu mașina din fața hotelului, te servesc cu prăjiturele, ceai și cafea cât timp ei pregătesc baloanele, la sfârșit te surprind cu șampanie și diplome, apoi te duc cu mașina înapoi la hotel.

Chestia asta cu luatul de la hotel ți se va întâmpla la orice ai alege să faci*, mai ales dacă rezervi prin recepția hotelului. Plătești totul la hotel, după care nu mai ai nicio grijă. Hotelurile sunt conectate la firmele locale organizatoare de excursii, dacă nu chiar ei înșiși posedă așa ceva, pentru că vor sa se deruleaze totul rapid, și fac tot posibilul să plece clientul mulțumit.

*ai alege să faci = călărie, trasee cu quad (ATV-uri), turul roșu sau verde, seară turcească, dans cu dervisi, jeep safari, etc.

În general, toți hotelierii prezintă turiștilor, în momentul în care au sosit în Cappadocia, gama de excursii ce pot fi făcute și încearcă să aranjeze pentru clienții săi ce vor să facă. Bine, există evident și posibilitatea ca fiecare, odată ajuns acolo, să poată opta și negocia pe cont propriu toate activitățile.

Revenind la baloane, la ora 5 – 5:30 dimineața va veni un microbuz să te ia, pe la 6 deja te ridici cu balonul. Toată nebunia durează cam 2 ore. Iar în aer noi am stat aproximativ o oră și jumătate, față de multe baloane care au stat pe cer o oră. Ne-am ridicat și printre primele 5 baloane de pe sol. Nu e neapărat ceva grozav acest lucru, căci nu aveam alte baloane prin preajmă pe care să le admiram. Dar și când au început să se ridice ca licuricii câte unul, am luat parte la un spectacol nemaipomenit când ne uitam spre pământ.

Aterizarea a fost lină, direct pe platformă, tractată de o Toyota, nici nu am avut nevoie de „landing position” pe care ți-o arată dupa ce ai urcat în balon.

În Cappadocia baloanele se înalță doar la răsărit când vântul este pașnic, dar nu și la apus, față de alte orașe din lume. Sunt aproximativ 100 de baloane pe cer. Dacă aveți GoPro cu stick, obligatoriu să îl luați cu voi, astfel puteți prinde în poze și nacela în care vă aflați. O să ajungeți până pe la 2000 m altitudine, unde e liniște și nu e frig, ar fi bine să vă îmbrăcați în straturi, și cu cât vă îndepărtați de sol, puteți să renunțați la jachetă. Și când zic să renunțați, trebuie să o aruncați afară din balon, căci nu ai loc unde să o pui.

Există două tipuri de baloane, cele standard, cu o nacelă formată din 4 compartimente în care pot intra 20 de oameni (cinci oameni pe compartiment), plus compartimentul din mijloc în care sta pilotul și buteliile de gaz, și cele VIP, în care intră doar opt persoane.

Ai înnebunit? Cum să îți arunci geaca afară din balon? :))) Scrie-mi, te rog, dacă ai crezut asta. O pui pur și simplu pe balustrada vecină, care îți leagă compartimentul tău de celălalt, nu are cum să cadă în afara balonului.

Recomand ca în celelalte zile, chiar dacă nu zbori cu balonul, să te trezești la 5 jumătate dimineața să prinzi cel mai mirific peisaj de la fereastra camerei tale. După care să ieși din cameră și să faci 1000 de poze. :))

Cam așa vedeam baloanele de pe terasa hotelului:

Din alt unghi:

Alt unghi :))

:)) Nu am vrut să exagerez mai devreme, dar ăsta ar fi stratul nr. 4:

Cum ne-am organizat zilele

În prima zi am ales să mergem să cunoaștem centrul și să ne rezervăm ATV-uri pentru fiecare dintre noi. A fost singura chestie pe care am făcut-o fără ajutorul hotelului. Am plecat cu ATV-urile la ora 17:30 cu o gașcă destul de mare, cred că ne-am strâns aproximativ vreo 20 de oameni. Am început să colindăm văile la apus și a fost o experiență foarte plăcută. Am văzut Cavusin Village, Rose Valley și Love Valley și toate văile care le leagă pe ele.

[caption id="attachment_6145" align="alignnone" width="900"] Cavusin Village[/caption]

Îți dau mască de pus la gură de unică folosință și cască de unică folosință sub cască de protecție. Cum eram toți cu ochelari la ochi și mască la gură, praful din văi și lumină frumoasă a apusului, zgmotul de motoare și semi-adrenalină* din sânge, ne-a făcut să ne simțim ca în Mad Max Fury Road. Ei bine, mai degrabă ca Mad Max după 2 luni în Vaslui, dar chiar și așa, tot frumos a fost.

*semi-adrenalină pentru că nu aveai cum și unde să prinzi mai mult de 30 km/oră, de aceea am și reușit să filmez mult cu Go Pro-ul într-o mână.

[caption id="attachment_6147" align="alignnone" width="900"] Nu-mai-știu-cum-se-numea Valley[/caption]

Când am ajuns în vârful văii, Love Valley, mi-am dat seama că ar fi meritat numele Weiner Valley. :)))) Sau Trouser Snake Valley, sau Shlong Valley, sau One Eyed Monster Valley, sau Dingaling Valley, sau Long Dong Silver Valley. Sau ce vreți voi, numai nu Love Valley:

[caption id="attachment_6146" align="alignnone" width="900"] Love Valley[/caption]

Acolo am fost serviți cu șampanie fără alcool. Au ei o treabă cu șampania... și mai ales fără alcool. :)) Pentru că turcii nu consumă alcool o să vedeți că în foarte multe magazine, restaurante nu veți găsi bere, vin și alte băuturi alcoolice. Dar dacă căutați, veți găsi. :)) Noi am descoperit un magazin prin centru care aveau vin de la Turasan (vin local) și în 4 zile am golit 60% din magazin. Adică doar vreo 5 sticle in total, nu vă imaginați cine știe ce, că nici ăia nu știau să își facă bine stocul. :)) Pentru că nu puteam savura vin la anumite restaurante, ne cumpăram noi vinul și îl beam pe terasa hotelului cu una dintre cele mai drăguțe priveliști din Goreme:

Am ajuns aproape pe întuneric înapoi cu ATV-urile. Eram toți plini de praf pe sprâncene, gene, haine... și ne-au curățat cei de acolo cu un sistem care îndepărta praful de pe haine (invers față de aspirator).

Un filmuleț combinat între mersul cu ATV-urile și mersul cu caii puteți vedea AICI.

Vineri dimineața, după ce am zburat cu balonul, ne-am întors la hotel, am luat micul dejun pe terasă, după care am ales să mergem în turul (traseul) verde.

Cel verde ne-a costat 33 euro /pers, iar cel rosu 28 euro/pers, cu prânzul inclus, și cu ghid. Pe ghidul nostru, Ersin (agenția Hiro) l-am prins în ambele zile, la cele două tururi, și ne-a plăcut foarte mult de el, 26 de ani, social și glumeț, interacționa foarte mult cu noi și ne-a dat toate informațiile necesare. La fiecare popas aveam puțin timp liber și pentru făcut poze, dar era stabilită o oră de întâlnire pentru adunare și continuarea traseului.

TRASEUL VERDE

Te vor lua de la hotel la 9 jumătate, te aduc înapoi pe la 7 seara. Turul Verde cuprinde  următoarele atracții: popas la Göreme Panorama, oraşul subteran Derinkuyu, mănăstirea Selime, excursie în Valea Ihlara drumeţie de 4 km prin canionul Ilhara, shopping la fabrica de bijuterii de onyx de lângă Üçhisar, Pigeon Valley, toate taxele de intrare fiind incluse în preţ. Cum am spus mai sus, în programul excursiei a fost inclusă și masa de prânz aranjată a ne fi servită într-un restaurant tradițional de la intrarea în micul sat Ihlara. Doar băuturile au fost achitate separat, neintrând în costul excursiei.

O să iau fiecare obiectiv în parte, voi scrie 8-10 rânduri despre el și voi posta și câteva fotografii.

Göreme Panorama

Prima oprire a fost la vreo 10-15 minute după ce am pornit la drum din Göreme către Üçhisar, un alt orășel de referință. Göreme Panorama  este punctul de belvedere, unde se pot vedea văile, munții și cei trei vulcani ai Cappadociei (atât Erciyes de 3.916 m înălțime cât şi Hasan de 3.253 m, nu mai sunt activi). Al treilea vulcan se numește Melendiz, are 2,963m și nu știu mare lucru despre el.

Ghidul îți oferă aproximativ 10 minute pentru relax și pentru poze. Noi am băut acolo și un fresh de rodie bun. Cam la fiecare colț dați de tarabe care vând fresh-uri de rodie sau portocale (5-7 lire turcești) sau înghețată din lapte de capră.

Orașul subteran Derinkuyu

Ingeniozitatea arhitecturii antice este vizibilă cel mai mult în orașele subterane din Derinkuyu și Kaymaklı, oraşe în care locuiau mii de oameni, în primul până la 30.000 de oameni, în cel de-al doilea, până la 3.000 de suflete. Acestea găzduiau creştinii prigoniţi, mai întâi de romani, apoi de musulmani. Numai într-un areal de o sută de kilometri pătrați existau mai mult de 40 de oraşe subterane şi 200 de structuri subterane conectate prin tuneluri cu pasaje labirintice, ascunse, care comunică între ele, camere secrete și temple antice cu o poveste remarcabilă a fiecărei clădiri. Toate acestea fac din Cappadocia una dintre cele mai fascinante și mai mari lumi subpământene.

Mănăstirea Selime

Este cel mai mare ansamblu monahal din zona Cappadociei, a fost săpată în piatră de către călugări în secolul al XIII- lea. După ce turcii au preluat controlul asupra Anatoliei, mănăstirea a fost transformată în caravanserai. Mănăstirea este situată pe coasta stâncoasă și abruptă a unui munte prăfos (aveți grijă ce talpă aveți la încălțări, se alunecă). Aici poți vedea săpate în stâncă toate acareturile bisericești aferente (capelă, mănăstirea în sine, spații de depozitare, școală, bucătărie), cu o panoramă cu roci țuguiate, în stilul Star Wars* spre partea cealaltă a vaii, Yaprakhisar. Merită văzut.

*Star Wars – se spune că aici s-a filmat o parte din episodul 6 (The last Jedi, filmul original, din 1983), mai exact atunci când Luke a crescut, doar că e probabil un mit, ei neavând un buget prea mare, s-au mulțumit cu niște efecte pe calculator care mutau acțiunea în Cappadocia. Rămâne de verificat, nu e o informație sigură.

Ihlara Valley

Valea Ihlara, situată lângă Muntele Hasan și Muntele Melendiz (cei doi din cei trei munți vulcanici din Cappadocia de care v-am zis mai sus) reprezintă un canion cu o adâncime de aproximativ 100m, format de râul Melendiz în urmă cu milioane de ani. Valea începe în satul Ihlara și se sfârșește cu Mănăstirea Selime, din satul cu același nume, după o distanță de 14 km. Frumusețea naturală a zonei este evidentă pentru toți cei care au urcat vreodată valea. În apropiere, magnificul Munte Hesan (ce măsoară 3253 metri deasupra nivelului mării), vulcanul latent care a dat naștere canionului Ihlara, se înalță peste provincia Aksaray. O parte frumoasă a văii o reprezintă primii 7 km, din care noi am mers pe jos vreo 4 km, din satul Ihlara până în Belisirma, unde se pot vedea multe din bisericile rupestre. Grotele, mai mult sau mai puțin inaccesibile, erau menite să-i atragă pe anahoreți, pentru același motiv ca și deșerturile din Egipt și din Palestina.

După cei 4 km am ajuns la restaurantul Belisirma, care avea mai multe locuri în care puteai lua masa, locuri puse pe niște piloni deasupra râului.

Pigeon Valley (Valea Porumbeilor)

Valea Porumbeilor (Güvercinlik Vadisi) conectează Uçhisar de principalul oraș, Göreme. 5 km din care ne putem da seama de ce poate fi în stare natura. De-a lungul mileniilor, apa, soarele și vântul au erodat solul, dând naștere unor minicanioane spectaculoase, unor văi adânci și creste abrupte. Aici se poate observa cel mai bine din ce cauză mulți spun despre Cappadocia că arată ca un fagure de albine. În această vale se adăpostesc mii de porumbei în stâncile care au fost transformate în porumbare. Oamenii vopseau ferestrele în alb pentru a-i atrage. Porumbeii erau la mare căutare pentru că erau buni postaşi şi ofereau îngrăşământul necesar culturilor. Călugării foloseau ouăle şi pentru a prepara vopsele pentru frescele cu care îşi decorau bisericile.

TRASEUL ROȘU

Sâmbătă, după micul dejun, am plecat în descoperirea atracțiilor din Traseul Roșu: Uçhisar Panorama, Goreme Open Air Museum, atelier ceramic în Avanos, Pașabag Monks Valley & Devrent Valley.

Uçhisar Panorama

Uçhisar se află la cel mai înalt punct din Cappadocia, pe drumul Nevsehir-Goreme, la doar 5 km de Goreme. În partea de sus a Castelului Uchisar, oferă o panoramă magnifică a zonei înconjurătoare, cu Muntele Erciyes în depărtare. Aici s-a alunecat cel mai tare, neapărat talpă zimțată.

Muzeul în Aer Liber Göreme

Din 1985 face parte din patrimoniul UNESCO și se află poziționat la 1 km de Göreme, pe drumul spre Ortahisar. Muzeul se desfășoară într-o vale în care sunt concentrate mai multe biserici săpate în măruntaiele ridicăturilor de stâncă în formă de conuri, pompos denumite munți. Accesul la fiecare se poate face direct de la sol, sau pe scări de lemn sau metalice, iar aleile în interiorul acestui spațiu amplu fiind largi și pietruite. În ruinele mănăstirilor unde călugării și-au trăit viața monahală începând din secolul al III-lea se pot vedea unele dintre cele mai bine conservate picturi bizantine și fresce de grotă din zonă. Acestea au fost realizate prin tehnică uscată încă din perioada iconoclastică până la sfârșitul domniei selgiucide. Veți observa că o parte din sfinții și personajele biblice au ochii „scoși” (adică şterşi, râcâiţi cu o unealta), lucru legat de religia musulmană şi de înţelegerea mai defectuoasă a acesteia de către unii. Înăuntrul bisericilor nu ai voie să fotografiezi, nici măcar fără bliț pentru a nu degrada și mai mult picturile.

Vizită la un atelier de ceramică din Avanos

Avanos este cel mai nordic orășel dintre cele cappadociene și este faimos pentru meșteșugul olăritului și producția de ceramică. Aceste îndeletniciri reprezintă baza economiei micului oraş. Încă din antichitate, când se numea Venessa, locul era vestit pentru tradiţia olăritului, când hitiţii făceau acele vase cu gaură mare la mijloc, ca un covrig, pentru transportul apei pe care le poţi pune pe umăr ca pe nişte genti. Materia primă constând din argilă roşie este furnizată de râul Kızılırmak (Râul Roşu) pe ale cărui maluri s-a dezvoltat oraşul şi care-l separă de restul Cappadociei.

Dupa atelier am fost să mâncăm la HAN, un restaurant imens cu zeci de mese lungi, unde veneau oamenii din tururi. A fost bufet suedez și mâncarea era chiar bună.

Devrent Valley sau Valea Imaginatiei

O vale ce dezvăluie multe formațiuni diferite de stâncă, foarte ciudate ca aspect, de acea oamenii, în timp, au căutat să le asemene cu lucruri sau fiinţe din viaţa reală, fiecare în funcţie de imaginaţia sa. Aceasta are multe stânci în formă de animale printre multele fairy chimneys, adică “coşurile zânelor sau sânzienelor” cum li se se mai spune coloanelor sau conurilor de tuf vulcanic. Arată ca o grădină zoologică sculptată de natură, se pot distinge: cămila, șarpele, focile, raţele și delfinii.. Este ca și cum te-ai uita la nori, dacă-ţi laşi liberă imaginația, poţi găsi multe altele. Există o stâncă ce aduce cu Frumoasa și Bestia, dansând. Cea mai reuşită piesă este cămila, drept pentru care ea a fost îngrădită pentru a fi menajată de turiştii prea curioşi ce ar vrea s-o escaladeze.

Pașabag sau Valea Calugarilor

Mi-a plăcut foarte mult aici. Recomand iar încălțări cu talpă care să nu alunece, pentru că o să vrei să te urci pe majoritatea stâncilor pentru a prinde cele mai bune cadre. Cel mai bine se pot vedea „coșurile de zână” care au făcut celebra Cappadocia.  Poți vedea multe conuri de tuf calcaros, o parte din ele divizate în secțiunile superioare în conuri mai mici, unde pustnicii se ascundeau pe vremuri. Se numeau coșuri de zână pentru că pe vremuri, unii oamenii locuiau în aceste coloane înalte de piatră și făceau focul pentru a găti sau pentru a se încălzi. Cei care treceau prin zonă și vedeau fumul credeau că acolo locuiau zânele… și asta pentru că era foarte greu de crezut că un om poate locui într-un astfel de mediu.

Sâmbătă seara am ales să mergem la seara turcească. Am înțeles că sunt doar 2 locații de genul acesta în Cappadocia. Am rezervat tot prin recepție și a costat 100 lire turcești de persoană, ce includea masa (cam slăbuță: câteva aperitive și o tocăniță, fără desert) și programul artistic. Mesele erau așezate ca la praznic în foarte multe colțuri din sală, iar în mijloc era ringul. De băut puteam alege dintre 2-3 sucuri carbogazoase, bere și un vin... care mie chiar mi-a priit. Alin zicea că mergea de pus în salată, dar nu l-am luat în seamă. Chiar nu aveam nevoie de asemenea negativitate în viața mea. :)) L-am băut și m-am distrat! Am dansat niște hore de ale lor și niște dansuri turcești, mai stângaci așa, căci nu sunt manelistă. Și cam asta a fost tot. Ne-a dus mașina acolo la ora 20:00, apoi ne-a luat la ora 23:00. Nu pot să vă zic să nu ratați seara turcească, eu zic chiar să o ratați. :)) Dacă aveți ceva mai bun de făcut, să o faceți.

În ultima zi, duminică, ne-am făcut pofta și am pornit cu caii la pas, trap și galop prin văile Cappadociei. Am fost doar eu, fina mea și Lache ăla de la centrul ecvstru, care a început să galopeze cu calul în fața noastră pe o porțiune de asfalt cu pietricele. Galopa de obicei în fața noastră sute de metri fără să se uite la noi în spate să vadă dacă mai suntem pe cai și nu prin șanțuri. Dar a fost ok, nu am căzut nici de data asta, după aproape 2 ani de când am început călăria. :)) Măcar îmi zâmbea când îl strigam din spate, Lache, credea că îl alint de la numele centrului de care credeam eu că aparținea el, „Lucky Ranch Cappadocia”. Abia când am plecat spre hotel cu o altă dubiță de a lor care era inscripționată mi-am dat seama că noi am fost la „Cappadocia Ranch” și nu la Lucky Ranch așa cum ne-a spus inițial tipul de la hotel. Și atunci de ce o fi zâmbit Lache? Poate credea că  îl strigam așa de fapt pe calul meu, Ezgur, și i se părea că sună bine. :))

 

Și pentru că Universul a hotărât să mă facă și mai fericită decât eram când am ajuns în Cappadocia, pe 26 aprilie a avut loc la Bacău, Gala Tinerilor Antreprenori, unde am aflat că am luat trofeul la categoria "Excelență sub 35 de ani" cu afacerea Podu' cu lanțuri. Vă dați seama cam cât de tare mi-a priit mie excursia, nu?

[] Celebrating success

Aș mai fi putut scrie multe despre Cappadocia, dar am depășit 4000 de cuvinte, și știu că omul se plictisește să citească un articol care depășește 500. :)) În completare vă puteți uita la trailerul pe care l-am creat, este pus public pe Facebook și îl puteți vedea dând click AICI. Sau dacă intrați pe instagram și introduceți la search hashtag-ul #roxaleeincappadocia, puteți vedea mai multe fotografii făcute de mine.

Mi-am creat mai multe hashtaguri pe nișa de traveling de la mine de pe Instagram, toate încep cu #roxaleein… și au în continuare țara pe care am vizitat-o. De exemplu: #roxaleeinchina, #roxaleeinaustria, #roxaleeinbelarus, #roxaleeinitaly, etc. Doar pentru pozele făcute în România, am pus direct orașul: #roxaleeinbrasov, #roxaleeinsibiu, etc.

Câtă treabă am avut, no? :)))

Dacă ați ajuns să citiți până aici, nu pot decât să vă felicit. Felicitări! :))

P.S. Ah, am ajuns la 4400 de cuvinte... mai exact ați citit 11 pagini in Word.

Mănăstirea Selime