Running journey.

Astăzi am ieșit la alergare la 6:30 dimineața. Am alergat iar 7 km fără oprire și am scos pace-ul 5:50/km.

Vara mi se par tare faine alergările, ori foarte dimineață, ori după 8 seara, când nu mai e așa cald. Diferența este că dimineața e atât de liniște, nu vezi oameni, totul pare așa încetinit, e răcoare și prinzi momentul când totul se trezește la viață, se dezmorțește.

Ultimele 4 alergări au fost de 7 km, fără oprire, cu excepția alergării nr. 3, în care Alin m-a oprit după primul km să mă pozeze pe leagănul ăsta. Dar asta nu m-a împiedicat să alerg fără oprire restul traseului.

Astăzi stabillisem eu cu mine din start că nimic și nimeni nu mă va face să mă opresc în timpul alergării, nici dacă îmi apare iar acea căprioară frumoasă, nici dacă se oferă iar Alin să mă fotografieze în nu știu ce peisaje frumoase.

La kilometrul 4,60 mi se desface șiretul stâng. Am hotărât să continui așa până acasă, chit că a trebuit să fiu și mai atentă pe unde calc. Am calculat cu grijă să nu calc pe căcăceii proaspeți de capre trezite mult mai dimineață. Oricum roua din iarbă mi-a făcut gri adidașii albi, ce mai conta că și șiretul ajungea la fel?! Fain este atunci când alergi prin iarba udă, că simți super răcoare la picioare, iar vara este perfect.

La kilometrul 5:40, mi se desface și celălalt șiret. Dau înainte așa, fiind și mai atentă să nu calc cu un picior celălalt șiret. Nu știu cum s-a întâmplat, dar am început să alerg și mai tare. Ultimii 3 km cu șireturile desfăcute i-am alergat cu pace-ul 5:46, 5:42, 5:37. Observați? Cu cât mi se desfăcea un șiret, cu atât alergam mai repede. Dacă aveam și al treilea șiret de la al treilea picior, eu zic că puteam să mă apropii de 5:00/km. :)) Probabil am început să alerg mai tare, că m-am împuternicit mental când mi-am văzut șireturile căzute. Mi-am amintit de filmul “Bhaag Milkha, bhaag.” Este un film motivațional, și unul dintre filmele noastre preferate, în care mult timp, eu și Alin, ne împuterniceam la diverse lucruri care implicau forță fizică, și strigam în indiană “Bhaag, Milkha, Bhaag!”. Doar că de data asta îmi strigam singură în gând. :))

Știam că e riscant să alerg cu ele desfăcute, mai ales că sunt șireturi lungi, astfel mi-am făcut mental o cerere de protecție. După această cerere, mă gândesc să cer să mi se “lege” șireturile singure. Știți că eu încerc multe pe mine dpdv energetic. Pe la kilometrul 6 se încolăcește fiecare șiret sus, peste limba adidasului, fără să mai atingă pământul. Mai spuneți ceva....

La km 7 se desprind din “vrajă”, dar la 7,30 km ajung acasă și astfel am putut face poza de mai jos.

Chiar dacă sunt spirituală de nșpe mii de ani, de vreo 2 ani lucrez mai intens și cu îngerii. Înainte nu eram eu așa de mult “into archangels”, dar de când mi-au căzut în mână anumite “scrieri”, le-am încercat și m-am minunat, cer des protecție de la ei.

De exemplu, la începutul călătoriei cu alergatul când nu eram rezistentă și simțeam că îmi dau duhul după fiecare km, mă împuterniceam prin multe afirmații pozitive gândite pe moment și prin vizualizarea, că sunt trasă/împinsă de îngeri, și prindeam și mai multă forță.

Știu că pare funny, amuzant, că și pe mine mă amuză. În toată treaba asta serioasă și neserioasă pentru mulți, eu sunt serioasă și neserioasă. V-ați prins? Realitatea e nicicum. Important este să știm să ne punem ancore (fizice sau mentale) care să ne ajute să reușim ceva ce ne dorim.

Probabil dacă nu mi se întâmplau o groază de chestii ciudate de la 10-11 ani încoace care mă lăsau în mijlocul momentului cu “WTF look”, aș fi fost și eu sceptică. Cum sunt și acum la multe chestii, dar le accept dacă unii le cred, pentru că știu că realitățile noastre pot fi diferite... și totuși, repet, nicicum!

Partenerul meu este pragmatic, dar are și el chestii în care crede. Râde într-un fel plăcut de mine dacă întrec măsura cu ceva, și mă strigă Lingo Lingo (ca să înțelegeți tre’ să vedeți musai filmul “Miracol în celula 7” - pe Netflix), dar este conștient că trăiesc în echilibru, și n-o iau aiurea de tot.

Când mai ieșim cu bicicletele și știu că urmează un traseu de 30-40 km, eu îmi pun o protecție simplă de la Arh. Mihail. Spun “Arhanghele Mihail, protejează-mă pentru următoarele 24 de ore.” Și îmi imaginez un scut violet de protecție. (Dacă vă întâlniți cu persoane care credeți că au ceva cu voi, vă puteți imagina săbii sau cruci violet în fața voastră, în spate, și în laterală).

Bun. Și nu știam cum să fac să îi pun și protecție lui Alin fără să încalc liberul arbitru (nu avem voie să facem ceva pentru cineva, chiar dacă noi credem că e pentru binele lui, dacă acel cineva nu ne dă acordul). Și așa, ușor temătoare, și voce plăpândă, cu inima cât un purice la așteptarea răspunsului lui Alin la întrebarea mea “Vrei să te protejeze Arh Mihail 24 de ore?”, aud deodată un “Dacum!” 😂

Și zbaaang l-am băgat într-un scut purpuriu. :))) Am tras atunci 42 de km ca nebunii alături de tiruri. :)) Și când nu erau tiruri, erau poteci, gropi, văi și tot felul de balauri. :))

De atunci îl întreb mereu dacă vrea protecție, el îmi zice DA, și apoi fac eu toată treaba în câteva secunde.

Și dacă tot ați intrat pe blogul meu crezând că citiți o postare plină de motivare pentru alergare, vă dau eu acum motivare! De văzut filmul “Bhaag Milkha, bhaag”! Durează 3 ore, dar este atât de fain, încât nu simți cum trece timpul. După ce am văzut filmul acum câțiva ani, o perioadă noi doi nu mai ascultam muzică normală, ci soundtrack-urile din film. :)) Zindaaaa, hai toh, Pyaalaaaa.... :)) Hai, v-am lăsat! Vizionare plăcută!

P.S. Când plec la drum lung și sunt la volan, îmi imaginez că îi pun în centură în spate și pe Arhanghelii Mihail și Gabriel, și 2-3 secunde mi-i imaginez super amuzanți și cum se distrează în spate ca niște tineri, și apoi îmi dau seama că am înnebunit, zâmbesc și îmi continui drumul. Evident, protejată. :))