Pornind de la motto-ul vieții mele de care ziceam în altă postare, “înainte aveam 1000 de teorii și niciun copil, iar acum am 1000 de copii și nicio teorie”, mi-am dat seama totuși că există un lucru care nu-mi plăcea acum 1000 de ani la mame, și nu îmi place nici acum de când am devenit mamă. Și mă simt oarecum victorioasă că nu am prins acest “tic”.

Despre ce e vorba?

Probabil ați auzit și voi mii de mame care folosesc nejustificat pluralul, vorbind despre niște acțiuni care se referă de fapt strict la copilul ei: “hai să ne facem temele”, “hai să ne închidem la fermoar”, “hai să deschidem gurița mare”, “noi suntem mari, avem înălțimea 90 cm”, etc.

Pentru urechea mea, sună destul de nostim, și enervant totodată… și nu mi se pare deloc la locul lui. În 4 ani jumătate de când sunt mămică, jur că nu am purtat niciodată Pampers, căci nu știu dacă știți, dar muulte mame tot spun prin parcuri “Noi încă purtăm Pampers”.  :)) Amuzant, nu?

Acum ceva timp îi spuneam lui Alin că sunt 2 lucruri pe care nu le-aș face niciodată ca mamă, deși sunt multe mame care fac asta constant:

1. Eu nu folosesc pluralul când e vorba de acțiunea fiicei mele.
2. Niciodată nu mănânc mâncarea care-i cade din gură. (Bine, la faza cu mâncarea nu am nimic cu mamele care reușesc să facă asta, eu pur și simplu nu pot).

A înteles Alin care-i treaba, mi-a dat dreptate (mai ales la partea cu mâncarea), dar parcă nu era el acea mamă de care aveam nevoie, să stau și să discut pe tema aceasta.  Aveam nevoie de cineva, care era mamă și care să îmi spună, cu o mână pe umăr: “Te înteleg. Sunt și eu mamă, și nici eu nu folosesc pluralul.” :))

Și a venit!  Săptămâna trecută, a venit Urania în Bacău și pe lângă “sunt și eu mamă, și nu folosesc pluralul”, a venit și cu o explicație de ce nu e bine ca mamele să îl folosească, când vorbesc despre acțiunile copiilor. Dacă nu aveam această explicatie așa frumos așezată în gânduri, nici că mă apucam să scriu vreodată despre asta.

Așadar, folosirea nejustificată a pluralului, are ca impact în urechile și percepția copilului, diminuarea responsabilității. CINE devine astfel responsabil din “hai să ne facem temele!”? Copilul o să vina la un moment dat la tine și o să îți zica: “Păi hai, fă-le tu, dacă tot ai chef! E și ‘problema’ ta.”

Și pe lângă toate acestea, mai există ceva: copilul își pierde individualitatea. Punct. Îl pui mereu în aceeași oală cu tine. Sau invers, tu intri în oala lui.

~.~

Aș fi vrut să intru un pic și la faptul că unele mame folosesc prea mult, dar prea-prea mult diminutivele. “Hai să bei un picuț de apică. Mai încolo după ce papi puiuț, mănânci și un iaurțel, da?”

Nu mai zic de cele care își alintă copilul în tot felul de “produse de patiserie făcute cu făină Grania”… imaginați-vă ceva pufos și dulce. :))

Chiar nu mai țin minte cine m-a întrebat recent cum îi mai zic Roxaliei, și eu ii răspund mirată: “Păi, Roxalia.”

“Doar atât? Cum o alinți?”

“ Uneori ‘scumpo’. Și atât.”

Eu iubesc numele ăsta, de aceea i l-am și pus. Nu știu dacă am scris pe undeva pe blog ce reprezintă el.  Numele fiicei mele e jumătate din numele meu (Roxana) și jumătate din numele întreg al mamei mele (Lia). Înseamnă foarte mult pentru mine, tocmai de aceea încerc să nu îl acopăr cu alte alinturi nesemnificative și unele ciudate de genul broscuță & co.

Bine, la categoria diminutive și alinturi, nu am o problemă mare, doar mi se pare amuzant.  Uneori sunt ironică și când îi trimit mesaje partenerului meu, mai bag un diminutiv de ăla dus la extrem, doar de fun:

"- Mi-e fomiciuculiciuțică. Nu mergem la masă?

- Ba da, la ora 13, la XYZ.

- Ok. Pupicuciuțicuciuți."

De asta pot trece peste multe diminutive înșirate într-o singură propoziție, căci am impresia că toți le zic la mișto. :)) De fapt, eu pot trece peste orice, chiar și peste pluralul folosit nejustificat, dar am făcut articolul acesta ca pe o lecție de parenting, să înțelegeți că o să vă dea bătăi de cap când copilul va crește, și pe lângă lipirea asta pe care o simte față de mamă (lipire de care se va desprinde greu ulterior) deoarece tot ce face, face cu mama (din spusele ei), mai e și diminuarea responsabilității.

Urania: Vă sună cunoscut îndemnul “Hai să facem!”, și întrebarea din mintea fiecărui membru al echipei: CINE?